Trafic crescut la aeroportul timişorean

aeroport 12 febr

Aeroportul Internațional Timișoara a pășit cu dreptul în noul an, după cum arată datele de trafic aerian înregistrate în luna ianuarie a lui 2020. Este un început favorabil în privința numărului de pasageri, a numărului de mișcări de aeronave, precum și a cantității de marfă transportată spre și dinspre Timişoara.

CITEȘTE ȘI: S-a întâmplat în vestul țării: supărat pe un vecin, un bărbat l-a lovit pe acesta cu mașina

În prima lună a anului curent, 119.373 de pasageri au călătorit spre/dinspre aeroportul Timișoara, cu 15 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. Cei mai mulți călători au ales zborurile spre/dinspre București, München, Bergamo (Milano) și Luton (Londra). De asemenea, o creștere semnificativă s-a înregistrat și în ceea ce privește numărul de mișcări aeronave, astfel că numărul zborurilor a crescut cu 10,8 la sută comparativ cu aceeași lună a anului trecut, înregistrându-se 1.441 de aeronave care au aterizat sau decolat de la Timişoara.

În privința traficului cargo, în prima lună din acest an, s-a înregistrat o creștere de 5,3 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, în total fiind transportate aerian 434 de tone de marfă. Creșterea traficului de marfă pe calea aerului este un indicator al dezvoltării stabile și sustenabile a economiei regionale.

„Evoluția numărului de pasageri îmbarcați/debarcați la aeroportul din Timişoara se datorează curselor aeriene directe spre tot mai multe destinații, dar și a creșterii frecvenței zborurilor. De asemenea, creșterea traficului aerian de marfă este un indicator extrem de important pentru dezvoltarea regiunii Banat. Aceste cifre ne bucură, dar ne și responsabilizează permanent în ceea ce privește oferirea unor servicii optime și eficiente pentru pasageri, în condițiile în care aeroportul din Timișoara este și principala poartă aeriană din Vestul României”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *