Tradiţii şi superstiţii de Buna Vestire: Ce trebuie să pui în pragul casei, astăzi

"Certurile și beţiile sunt interzise cu desăvârşire". Ce nu ai voie să faci de Buna Vestire

Joi, 25 martie, creştinii prăznuiesc prima sărbătoare a Maicii Domnului: Buna Vestire. Această sărbătoare, denumită popular şi Blagoviştenie, aminteşte de ziua în care Arhanghelul Gavriil îi dă Fecioarei vestea că va avea un prunc: pe Fiul lui Dumnezeu. În popor, există o mulţime de tradiţii şi superstiţii cu privire la această zi.

CITEȘTE ȘI: Cinci decese raportate ca reacţie adversă la vaccinul anti-Covid, clasificate coincidențe după investigații

Oamenii de la sat obişnuiesc să pună de Buna Vestire pâine şi sare pe pragul uşii de la intrarea în casă, pentru a hrăni îngerii. De asemenea, în această zi se face un foc mare în curte pentru a încălzi îngerii.

Cel ce se trezeşte primul în dimineaţa de Blagoviştenie, trebuie să pună tămâie pe jar şi să ocolească apoi casa de trei ori, răspândind fumul de la tămâie în toată bătătura, neuitând de grajduri şi de pomi. Un alt obicei popular este stropirea pomilor cu ţuică, însă după ce erau ameninţati ritualic cu toporul. Astfel, ţăranii se asigură că vor avea pomi roditori în vara ce urmează.

Buna Vestire. Ce semnifică această sărbătoare

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Buna Vestire pe 25 martie a fiecărui an. Semnificaţia acestei sărbători este reprezentată de momentul în care Arhanghelul Gavril a anunţat-o pe Fecioara Maria că va da naştere Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Creştinii ţin cu sfinţenie această sărbătoare având în vedere faptul că la nouă luni distanţă, Iisus Hristos se naşte.

Nu doar biserica ortodoxă, ci şi cea catolică susţine faptul că Buna Vestire a avut loc la Nazaret. Singurul aspect care diferă este locaţia exactă în care această minune s-a întâmplat.  Creştinii de credinţă catolică susţin faptul că Buna Vestire a avut loc la Bazilica Bunei Vestiri, pe când creştinii ortodocşi consideră că totul s-a petrecut la Biserica Ortodoxă Grecească a Bunei Vestiri.

Buna Vestire avea în unele zone și o altă semnificație pe lângă cea religioasă. Acum cântă pentru prima dată cucul, vestitorul unor lucruri importante în viața omului. Când o persoană îl auzea pentru prima oara cântând, trebuia să numere de cate ori cântă pentru a ști câți ani mai are de trăit. Traditia mai spune că, în aceasta zi aducatoare de veste minunată, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul.

Fiind dezlegare la pește, se spune că acela care gustă pește de Buna Vestire se va simți tot anul ca peștele în apa. În popor se mai spune că pescarii nu au voie azi să arunce mamaliga în apă, pentru că mor pestii.

Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioadă Postului Mare, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserică acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea această.

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *