Topul străzilor pietonale din Timişoara, folosite pe post de… parcări

sanctiuni soferi

Peste 5.000 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii locali şoferilor care au parcat autoturismele neregulamentar pe străzi cu acces interzis ori în zona pietonală a oraşului.

Astfel, pe primul loc în top se află strada Carol Telbisz, unde au fost amendaţi 1.054 de şoferi, urmată de strada Mărăşeşti, cu 494 de sancţiuni, apoi strada Victor Vlad Delamarina cu 416 amenzi, Piaţa Huniade, 411 sancţiuni, Gheorghe Dima – 400, Augustin Pacha – 389 şi Piaţa Victoriei – 307 sancţiuni.

De asemenea, oamenii legii au constatat că pe strada Constantin Muşat există deja o tradiţie: şoferii îşi lasă maşinile au luminile pe avarii şi apoi pleacă să îşi rezolve problemele.

Pe această stradă au fost aplicate 127 de amenzi contravenţionale. Regulile au fost încalcate, au constatat oamenii legii, şi în Pieţele Unirii, Libertăţii, Mărăşti sau pe strazile Paris şi Gheorghe Lazăr. Aceste amenzi au fost date de la începutul anului până în prezent, iar valoarea unei sancţiuni poate ajunge până la 625 de lei şi trei puncte de penalizare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *