Tineri răniți în timpul unei competiție offroad, în vestul țării: s-au răsturnat cu mașina

francez electrocutat smurd

Doi tineri de 23 de ani și 36 de ani au fost răniți, după ce s-au răsturnat cu autoturismul, pe un drum neamenajat, în apropierea localității Romoșel din județul Hunedoara. Cei doi participau la o competiție offroad.

CITEȘTE ȘI: Grav accident feroviar. Un tren de marfă a deraiat în Banat: 12 vagoane au sărit de pe şine, iar unul s-a răsturnat

Potrivit IPJ Hunedoara, duminică, 13 septembrie, la 04. 20, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în apropierea localității Romoșel, pe un drum neamenajat circulației autovehiculelor, a avut loc un accident.

Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că doi bărbați cu vârste de 36 și 23 de ani, în timp ce conduceau un autovehicul special echipat pentru competiții offroad, pe un drum neamenajat în apropierea localității Romoșel, pe fondul neatenției, a pierdut controlul, iar autovehiculul s-a răsturnat.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

sursa; romania24.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *