În timp ce tinerii fără pile așteaptă ani în șir ca să primească de la Primăria Timişoara o parcelă pentru o casă, un funcționar de top n-a fructificat nici după 11 ani terenul cu care a fost cadorisit!

Publicarea, în primăvara acestui an, a listei tinerilor de până în 35 de ani care au primit, de la Primăria Municipiului Timișoara (PMT), în folosință gratuită, parcele de teren în suprafață de circa 300 de metri pătrați pentru a-și construi locuințe proprietate personală a generat un imens scandal.

Motivul? Unul previzibil: printre cei 128 de fericiți câștigători ai terenurilor în discuție se aflau o grămadă de funcționari ai primăriei, membri ai PNL (partidul lui Nicolae Robu) sau rude ai acestora.

Primul nume care sărea în ochi era al fostei consiliere personale a primarului, Sanda Greblă, tânăra cu pricina fiind acum consilier asistent la Direcția Edilitară a PMT (unde câștigă 32.000 de lei pe an) și membru în Consiliul de Administrație al Retim, o sinecură care îi aduce un venit anual de 26.000 de lei.

Un detaliu elocvent: dacă toți ceilalți 127 de tineri sunt trecuți pe listă cu nume și prenume, ca în catalog, domnișoara respectivă a fost tratată diferit de cei care au întocmit tabelul, în fond colegii săi de serviciu, care i-au scris mai întâi prenumele și apoi numele. O mostră de respect evident, doar dacă nu cumva Greblă e prenumele tinerei, iar Sanda numele de familie…

Să trecem la alt nume, care în primăvară a scăpat neobservat, și credem că o reparație morală e necesară: ocupantul poziției 122, Adorian Aurelian. Este feciorul Rodicăi Aurelian, șefa Serviciului Resurse Umane al PMT, funcționara care tocmai și-a achiziționat un apartament în Tenerife! Interesantă împărțire de sarcini în familia Aurelian: fiul solicită sprijin de la primărie, mama își cumpără locuință într-un paradis turistic…

 

De 11 ani încoace, n-a mai trecut de fundație

Bun, ăsta a fost preambulul, să trecem la subiect. Cele 128 de parcele de teren care au făcut obiectul discuției din primăvară nu sunt singurele atribuite în folosință gratuită, de-a lungul timpului, în baza Legii 15/2003, de Primăria Timișoara. De exemplu, în anul 2006, o funcționară a municipalității a primit o suprafață de 290 de metri pătrați, situată pe strada Tudor Arghezi (la „granița” cu Dumbrăvița), pe care urma să-și construiască o casă.

Doar că astăzi, după 11 ani, casa încă n-a apărut, însă terenul continuă să figureze în declarația de avere a funcționarei respective, nimeni alta decât fostul secretar interimar al Primăriei Municipiului Timișoara, Simona Drăgoi! Spunem „fostul” pentru că interimatul acesteia pe post s-a încheiat în luna iulie, de-atunci doamna Drăgoi (șef serviciu administrație locală) contrasemnând HCL-urile și dispozițiile primarului cu mențiunea „pentru secretar”.

Oricum, cu mult înainte de a-i succede în funcție celebrului Ioan Cojocari, Simona Drăgoi ar fi trebuit să piardă folosința gratuită a terenului respectiv, însă acest lucru nu s-a întâmplat, colegii săi care au în fișa postului monitorizarea situației acestor terenuri mușamalizând întreaga situație!

 

N-a construit casa, dar a rămas cu terenul!

Dar să vedem ce spune articolul 6 al Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală: „Beneficiarul terenului pentru construirea unei locuințe proprietate personală este obligat să înceapă construcția locuinței în termen de un an de la data atribuirii terenului și să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții”.

Pe site-ul PMT am găsit autorizația de construire nr. 2849 din 12.10.2007 emisă pe numele Simonei Drăgoi și a soțului dumneaei pentru o construcție P+1E cu garaj înglobat. Așadar, e posibil ca familia Drăgoi să fi început construirea casei în 2007 și să fi îndeplinit, astfel, prima cerință din lege, dar partea cu realizarea a uitat-o.

Sigur, ca un fin cunoscător al legislației, doamna Drăgoi se poate prevala de lacunele Legii 15/2003, care nu precizează în mod clar termenul până la care trebuie finalizată construcția și sancțiunile nerespectării acestui termen. Doar că prevederile respective reprezintă doar suportul legislativ în baza căruia Consiliul Local Timișoara (CLT) a stabilit, prin hotărâri, cu ocazia fiecărei atribuiri de teren în folosință gratuită, criteriile de selecție și sancțiunile aplicabile.

Deși am căutat pe site-ul PMT, n-am găsit hotărârea de consiliu local prin care i s-a atribuit Simonei Drăgoi, în anul 2006, acea suprafață de teren; în schimb, am descoperit două hotărâri emise de CLT în aceeași perioadă, mai precis în 2004 și în 2006, care vizau terenuri atribuite în baza Legii 15/2003 pe strada Ovidiu Balea, respectiv Armoniei, în care se scria, negru pe alb, că „beneficiarul terenului pentru construirea unei locuințe proprietate personală este obligat să înceapă construirea locuinței în termen de 1 an de zile de la data atribuirii terenului și să finalizeze în termen de 2 ani de la obținerea autorizației de construire”.

Așadar, și doamna Drăgoi ar fi trebuit să termine construirea casei cel târziu în anul 2008… Anul trecut, Primăria Timișoara a întocmit „Regulamentul pentru stabilirea metodologiei cadru de repartizare a terenurilor atribuite în baza Legii 15/2003”, aprobat prin HCL 193/15.11.2016, care, la articolul 23, precizează: „Beneficiarilor terenurilor din domeniul privat al Municipiului Timișoara li se retrage dreptul de folosinţă gratuită, ca urmare a nefinalizării construcţiilor, în termen de 5 ani de la data semnării procesului verbal de predare primire a terenului”.

Din declarația de avere reiese că, deși a primit terenul în 2006, Simona Drăgoi nu are nici în 2017 casa construită

 

Așa cum spuneam mai sus, ex-secretarul primăriei n-a finalizat nici în doi, nici în cinci, nici în 11 ani construcția pentru care a primit terenul respectiv, iar colegii săi de serviciu n-au deranjat-o nici măcar cu o întrebare…

Am făcut-o noi: săptămâna trecută i-am trimis doamnei Drăgoi un mesaj pe telefon, cu subiectul în discuție, am sunat-o la serviciu, de unde am primit eterna scuză „este într-o ședință”, am revenit cu un mesaj telefonic, în urma căruia am primit din partea dumneaei o promisiune că ne va răspunde la întrebări dacă o vom suna a doua zi, la ora 11.

A doua zi, la ora stabilită, Simona Drăgoi n-a răspuns la telefon, a făcut-o de-abia în urma unui alt apel telefonic, ieri dimineață. Așa cum ne-am așteptat, doamna Drăgoi n-a venit cu o explicație miraculoasă, nici nu avea cum să o facă, fiindcă lucrurile sunt clare ca bună ziua:

„Fundația a fost făcută în 2007, în termenul prevăzut de lege. Colegii din fosta direcție Patrimoniu, care erau însărcinați cu aducerea la îndeplinire a hotărârii au constatat acest lucru (…) Am obținut ulterior două continuări de lucrări pe respectivul imobil (…) Pesemne că au fost alte priorități în cadrul direcției Patrimoniu… Nu știu, nu am fost niciodată întrebată de acest lucru… Ce să vă spun, fundația există, în momentul în care au făcut verificările astea și au constatat… Mai mult decât atât, nu știu să vă spun, îi puteți întreba pe ei”.

Nu, mulțumim, nu îi mai deranjăm și pe domnii și doamnele de la Patrimoniu, le lăsăm celor abilitați de lege plăcerea să o facă. Știm, e o utopie ce spunem, probabilitatea ca derapajele și ilegalitățile din Primăria Timișoara să fie vreodată sancționate la modul serios, nu în bătaie de joc, e infimă.

Revenind la subiect, habar n-avem de ce în toți acești ani familia Drăgoi nu și-a ridicat casa – deși în acest răstimp și-a înființat și o agenție imobiliară -, dar poate în următorii 11 ani va reuși acest lucru. Noi îi ținem pumnii.

 

Vrem egalitate, dar nu pentru căței

Până atunci, ca să treacă timpul mai repede, mai punem câteva întrebări. Retorice, desigur, că Nicolae Robu este ocupat până peste cap cu pasajele din oraș, n-are timp să facă ordine în primărie… Așadar: dacă în locul doamnei Simona Drăgoi (repetăm: șef de serviciu în Primăria Municipiului Timișoara și, mai apoi, secretar, o funcție extrem de importantă în aparatul executiv al instituției) era un simplu cetățean, municipalitatea ar fi închis și atunci ochii?; de ce pe șantierul perpetuu de la adresa respectivă de pe strada Tudor Arghezi, nu este amplasat nici un panou cu detalii despre construcție (numele beneficiarului, numele executantului, data începerii, data finalizării), așa cum prevede legea?; câte sancțiuni a primit beneficiarul pentru absența respectivului panou de informare?

Toate ca toate, dar cel mai grav aspect ni se pare a fi următorul: din moment ce, conform fișei postului, ex-secretarul Simona Drăgoi avizează, pentru legalitate, dispozițiile primarului și contrasemnează hotărârile consiliului local pe care le consideră legale, cum își poate îndeplini dumneaei cu obiectivitate aceste sarcini în condițiile în care ea nu respectă, de atâția ani încoace, exact prevederile pe care acum le contrasemnează?


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

11 Răspunsuri “În timp ce tinerii fără pile așteaptă ani în șir ca să primească de la Primăria Timişoara o parcelă pentru o casă, un funcționar de top n-a fructificat nici după 11 ani terenul cu care a fost cadorisit!

  1. Toate atacurile din presa la adresa Simonei Dragoi sunt facute pentru a fi sprijinit primarul Nicolae Robu sa o poata promova in locul acesteia pe postul de CSecretar a Primariei Timisoara, aceasta deosebita persoana, foarte inteligenta, dupa cum i se spunea in liceu SANDA DIN SALAJ, Sandra Grebla, nepoata domnului Robu, mai exact a sotiei acestuia! Deci in consecinta se lucreaza la crearea coridorului de accedere in functia de Secretar a Primariei Timisoara pentru Sanda Grebla alias SANDA DIN SALAJ, eminenta eleva de nota 6-7 in liceu la Colegiul Banatean din Timisoara!

    1. Care „atacuri din presa la adresa Simonei Dragoi”?! Ati citit articolul de mai multe ori sau cum? 🙂 Dati exemple de alte articole avand-o subiect negativ pe doamna respectiva, chiar m-ati facut curios 🙂 In ce o priveste pe Sanda Grebla si legatura ei de rudenie cu sotia primarului, astept detalii pe adresa ciprian.brindescu@renasterea.ro.

  2. Uitati in ce baza continua Doamna Secretara lucrarile de construire! 1757/28.12.2016, Dragoi Simona Daniela, Tudor Arghezi nr.22 Lucrari de tip a) Constructii pentru locuinte – Continuare lucrari autorizate cu AC nr.2849/12.10.2007-Construire locuinta in regim P+1E cu garaj inglobat! Interesant este daca autorizatia de construire este semnata tot de dumneaiei! Sunt multe necunoscute in primaria Timisoara !

    1. Intrebarea ar fi daca aceasta a fost amendata de catre Disciplina in Constructii ? Oare se respecta legile in vigoare ? Dar cu siguranta dl. Primar Robu ne va spune !

  3. Functionarii din administratie isi pot face de cap oricat, atata timp cat nu exista societate civila, constiinta civica si educatie.

  4. Situatia cu finalizarea constructiilor este valabila si pe str. Traian Vuia. Aceeasi problema: conglomeratie de primaristi si de frati ai perosnelor cu putere de decizie care au fost la stadiu de fundatie pana mai acum o luna si dupa ce au instrainat au dat drumul la constructie. Oare cine sa fie? Insa doua parcele dinspre Lidia au fost date tinerilor urmasi ai martirilor revolutiei. Scopul initial era pe legea 15/2003 insa la final dupa ce au fost analizate criterii importante, dupa analizarea listei de 120 sde urmasi ai eroilor martiri au primit cei doi frati, probabil cei mai cei. Interesanta analiza facuta, felicitari pentru articol.

  5. nu este vorba doar de TIMISOARA SI RECAS INCEPIND CU MOSNITA,PARTA ,GIROC ,UTVIN PESTE TOT E ASA .CREDETI CA IN TARA ASTA SE MAI POATE SCHIMBA CEVA IN BINE?eu nu cred

    1. La Mosnita si satele apartinatoare,din cate am inteles,terenurile aflate in aceeasi situatie cu cea din articol,au fost luate inapoi de catre noul primar.Deci se poate.

  6. Asa ceva se intampla si la Recas d-le Ciprian, un amarat de tanar care ar vrea sa-si faca casa nu primeste teren, in schimb functionari Primariei (in special d-na Mihet) au turnat fundatia si asa a ramas din 2007 de cand au primit terenul, iar alti l-au vandut. Mergeti la Recas in cartierul nou si vedeti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare