Timișul și Teleormanul reușesc împreună!

Grindeanu si Dragnea

PSD Timiș îl susține pe Liviu Dragnea la șefia partidului. Cu nici șase luni în urmă, un astfel de scenariu părea mai degrabă un SF, dată fiind apropierea organizației timișene de Victor Ponta, fostul președinte.

Acum, lucrurile s-au schimbat total, așa cum se întâmplă frecvent în politică. Nu numai că social-democrații timișeni și-au arătat susținerea (ne)condiționată față de virtualul câștigător al alegerilor din 11 octombrie, dar au și preluat automat din practicile lui Dragnea, cel mai de seamă reprezentant al Teleormanului.

Dacă în județul acestuia se știe rezultatul alegerilor (oricare ar fi ele) chiar înainte de a începe votarea, la fel trebuie să se întâmple și în Timiș. Acest lucru a putut fi constatat recent, la alegerile de la tineret, la cele de la femei și se pare că la fel se va întâmpla și la nivel județean, în 9 octombrie.

Totul este liniar, previzibil și fără nici o încărcătură emoțională. Să fie asta cheia succesului pentru ”new PSD Timiș”? Alegerile locale de anul viitor ne vor arăta ce succes are modelul Teleorman.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Timișul și Teleormanul reușesc împreună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *