Timișul și încă 4 județe vestice își fac Organizație de Management al Destinației, pentru a atrage fonduri și turiști

Timișul și încă 4 județe vestice își fac Organizație de Management a Destinației, pentru a atrage fonduri și turiști

Timișul și încă 4 județe vestice își fac Organizație de Management al Destinației, pentru a atrage fonduri și turiști.

La nivelul Regiunii Banat – Crișana, la inițiativa CJ Timiș, se va înființa Organizația de Management a Destinației. Membrii acesteia vor fi Consiliile Județene din Timiș, Arad, Caraș–Severin, Bihor și Sălaj.

Consiliul Județean Timiș, împreună cu administrațiile județene din alte 4 județe vestice, au demarat procedurile pentru înființarea unei  astfel de structuri pentru promovarea turismului.

CITEȘTE ȘI: Aglomerație din ce în ce mai mare la frontiere: peste 400.000 de oameni în doar 24 de ore

La nivel local, Asociația de Promovare a Timișoarei a demarat transformarea într-o organizație similară, cu intenția de a deveni asociație de utilitate publică.

“Dezvoltarea turismului în județ este nu doar o oportunitate, ci și o prioritate. Am avut plăcerea de a participa la Adunarea Generală a membrilor Alianței pentru Turism unde am subliniat importanța găsirii de soluții comune de către autorități și liderii industriei ospitalității pentru a reseta turismul românesc și a-l duce către ținta asumată prin programul de guvernare.

Ca element de noutate, la nivelul Regiunii Banat – Crișana, așa cum e definită ea de OG 58/98, la inițiativa CJ Timiș se va înființa Organizația de Management a Destinației. Membri acesteia sunt Consiliile Județene din: Timiș, Arad, Caraș–Severin, Bihor și Sălaj”, a declarat vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

Demersurile la nivelul Consiliul Judeţean Timiş pentru dezvoltarea domeniului sunt pe mai multe planuri, de la infrastructură rutieră – proiectul “Drumul vinului”, velo – proiect cu piste de peste 1700 km și culturală – conacul Mocioni.

Pe lângă acestea, mai sunt investițiile făcute la Muzeul Național de Artă Timișoara, Bastionul Theresia, Muzeul Național al Banatului  dar și proiectele care vizează în mod direct îmbunătățirea experienței turistului: reabilitarea centrului de informare turistică al județului.

Pe 24 iulie 2023, Asociația pentru Promovarea Timișoarei, înființată în anul 2022, anunța că intenționează să devină o Organizație de Management al Destinației (OMD). Obiectivul principal al acestei organizații va fi promovarea Timișoarei ca destinație turistică urbană, un oraș atractiv pentru investiții, un sediu ideal pentru instituții și organizații diplomatice, precum și o destinație culturală.

Inițiativa este sprijinită de municipalitatea timișoreană, urmând ca un proiect de hotărâre a Consiliului Local Timișoara să fie supus la vot, pentru a putea demara schimbarea.

Astfel, atât orașul Timișoara, cât și județul Timiș vor avea câte o Organizație de Management a Destinației. Principalul avantaj al unei astfel de asociații este că acest lucru le va conferi automat statutul de asociație de utilitate publică. Această recunoaștere va permite inclusiv accesul la finanțare prin transferul de fonduri din taxa specială pentru promovarea turistică.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *