FOTO. Timişorenii nimănui

kuncz 1

„Mi-a expirat buletinul în urmă cu doi ani. De două luni, poştaşul nu îmi mai dă alocaţia copilului. Indemnizaţia de creştere a copilului o iau pe card, însă alocaţia venea prin poştă”, spune Adriana Didovici. Tânăra are 26 de ani.

CITEŞTE ŞI: Dezvoltare comercială într-o comună din Timiş

S-a născut în Timişoara, în faimosul cartier Kuncz, însă, la fel ca mulţi alţi locuitori din zonă, are probleme cu emiterea unei cărţi de identitate.

În momentul în care am discutat cu ea, copilul îi era bolnav, o răceală nu-i dădea pace de câtva timp, cu toate tratamentele prescrise de medici, pe care mama lui susţine că le urmează, dar pentru care afirmă că a folosit toate resursele financiare. Indemnizaţia şi alocaţia sunt singurele astfel de resurse, iar de cea din urmă este păgubită din cauza neimplicării autorităţilor în rezolvarea problemei acestor oameni.

Vasion locuieşte în Kuncz de 42 de ani, însă are buletin pe o adresă aflată în celălalt capăt al oraşului
Vasion locuieşte în Kuncz de 42 de ani, însă are buletin pe o adresă aflată în celălalt capăt al oraşului

Cazul Adrianei Didovici nu este singular, iar soarta ei şi a celorlalţi oameni din zonă depinde şi de implicarea autorităţilor, unii dintre locuitorii din Kuncz neputând să-şi depăşească condiţia fără acte de identitate. „Dacă nu îmi făceam buletin, mă dădeau afară de la serviciu. Până la urmă mi-am făcut, pe adresa surorii mele, care locuieşte în Sârbova”, afirmă Carolina Mezei.

Femeia are 45 de ani, iar de la vârsta de 16 ani locuieşte în Kuncz. O altă tânără spune că a plătit pentru a-şi procura o carte de identitate pe adresa unchiului ei, care locuieşte în zona Piaţa Traian. Într-un alt imobil din Kuncz, aceleaşi probleme. Acolo trăiesc 12 suflete, dintre care şase sunt fără acte de identitate.

Un alt locuitor, Vasion, care de 42 de ani este localnic în Kuncz, şi-a făcut buletin pe o adresă de pe strada Martir Luminiţa Botoc. „Nu se poate aşa ceva. Se întâmplă lucruri ciudate. Sunt aici persoane stabilite mai de curând, însă au buletine. Cum? Iar eu, care sunt din zonă de atâta timp, trebuie să am carte de identitate pe o adresă aflată în cealaltă parte a oraşului? Nu e normal”, spune Vasion.

Oamenii au aceste probleme în Kuncz de când se ştiu, iar autorităţile locale cunosc situaţia timişorenilor din zonă. Cu toate acestea, nu se ia nici o măsură. Între timp, unii dintre copiii acestor oameni fără acte se joacă între gunoaie în loc să meargă la şcoală.
kuncz1
Ajunşi la maturitate, nu au posibilitatea să se angajeze din cauza lipsei documentelor de identitate. În lipsa educaţiei sau a unui loc de muncă, apar consecinţele pe care, până la urmă şi statul le suportă. Asistaţi social, şomeri, bolnavi, toţi pot fi găsiţi în Timişoara, într-un cartier unde nu a ajuns încă să se investească nici măcar în oameni, cu atât mai puţin în modernizarea străzilor sau în parcuri.

Pentru mai multă linişte, Kuncz-ul a fost mutat în… Calea Aradului

În iulie 2016, un poliţist a fost târât cu maşina de doi localnici din Kuncz, aflaţi în stare de ebrietate. În urmă cu aproximativ trei ani, un alt scandal s-a lăsat cu rănirea unui alt om al legii, care a fost lovit cu o cărămidă în cap. Kuncz aparţinea, până în urmă cu câteva luni, de Secţia 2 Poliţie.
kuncz2
Ulterior, s-a decis reîmpărţirea zonei, pe motiv că Secţia 2 avea un perimetru de competenţă mult prea vast, iar de la Secţia 5 (de care aparţine acum cartierul) se poate interveni mai rapid. „Au ajuns să se cunoască mult prea bine între ei. Mă refer la poliţişti şi la cei din zonă, care făceau scandaluri, de aia ne-au mutat la altă secţie. Poliţiştii patrulează, adineauri i-am văzut pe aici”, spune un tânăr din cartier.

Probleme cu legea mai au şi acum localnicii şi nu doar cei puşi pe scandal. „Mi-au ridicat căruţa, vă daţi seama. Auzi, acum trebuie să plătesc 750 de lei să o recuperez. Apăi să stea acolo”, spune o localnică. O căruţă modestă ar costa, afirmă cei care le deţin, cam 450 de lei. Doamna „păgubită” de Poliţia Locală Timişoara foloseşte căruţa unei rude.

„Vreau să mă duc la Moşniţa, la fratele meu. Tot cu căruţa mă duc”. „Şi dacă o ridică şi pe aceasta?” „Om vedea ce-om face. Cu autobuzul nu mă duc, nu ştiu de ce. Mă duc cu căruţa”, spune localnica.

Locuitorii din Kuncz se bazează pe cai şi pe căruţe, cu care strâng diverse… bunuri contra cost. Fier vechi, moloz şi altele de care alţi de timişoreni se pot lipsi… mai ieftin.

Astfel, Kuncz-ul pare o adevărată crescătorie de cai, pe un teren din zonă aceştia păscând în libertate. Molozul adus pe câmpul din cartier ajunge, uneori, în gropile de pe străzile neasfaltate pe care, altfel, nici nu s-ar putea circula, cu toate că aparţin de Timişoara, viitoare capitală culturală…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *