Timişorenii doresc guvern de tehnocraţi şi parlament cu maximum 300 de membri

miting Timisoara3

„Aveţi incredere şi lăsaţi frica. Ei au intrat în foc din nou pentru fraţii lor, iar voi vreti tăcere? <<Colectiv>> nu se va opri! În ultimele zile s-a transformat ceva în conştiinţa colectivă a României. Haideţi!!!”, posta Răzvan Munteanu pe pagina lui de Facebook, cu câteva ore înaintea protestului de duminică, care a adunat, din nou, sute de oameni în Piaţa Operei din Timişoara.

După o seară de sâmbătă cu un număr mai mic de protestatari, dar nu mai puţin hotărâţi să rămână consecvenţi în a cere schimbarea unui sistem, manifestanţii strânşi duminică seară în jurul cercului de lumânări aprinse pentru victimele incendiului din Cubul „Colectiv” au pezentat în faţa publicului grupul care a lucrat în acest weekend pentru centralizarea revendicărilor mulţimii şi au dat citire unui comunicat în care acestea erau structurate pe capitole, acoperind solicitări în domeniile politic, administrativ, economic, social, legat de sănătate, învăţământ şi justiţie.

Un banner mare, cu mesajul „Apel din Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara”, a făcut legătura cu evenimentele lui Decembrie 89, iar printre manifestanţi s-a aflat şi revoluţionarul Traian Orban, care a adus tinerilor mulţumiri pentru ceea ce fac în aceste zile şi a subliniat necesitatea ca, pe lista revendicărilor, să figureze şi redeschiderea Procesului de la Timişoara, şi aplicarea punctelor din Proclamaţia de la Timişoara, obiective pe care a aflat apoi că grupul civic de iniţiativă „Colectiv” le introdusesese deja pe lista din comunicatul redactat peste weekend.

Aceasta mai cuprinde, printre altele, solicitări precum oameni capabili, educaţi responsabili la conducerea ţării, parlament cu maxim 300 de persoane şi vot uninomal, cererea ca politicienii suspectaţi de comiterea unor infracţiuni să-şi dea demisia sau să fie suspendaţi sau demişi, ca existenţa antecedentelor penale să atragă incompatibilitea cu orice funcţie publică, fără nepotisme în sistemul public, eliminarea politicului din administraţie, finalizarea tuturor dosarelor penale controversate ale celor 26 de ani, asigurarea unor condiţii decente de detenţie şi eliminarea termenului de prescripţie.

Alte revendicări ale demonstranţilor s-au referit la interzicerea exporturilor de materii prime şi obligativitatea ca lemnul să fie exportat doar sub forma mobilei sau a altor produse finite, reabilitarea şcolilor, dotarea spitalelor, majorarea salariilor medicilor şi cadrelor didactice.

Protestatarii au plecat apoi în marş spre Spitalul Judeţean, pentru a comemora noile victime de la „Colectiv”, iar printre lozincile momentului s-au numărat „Veniţi cu noi! Luptăm şi pentru voi!”, „Păcat, păcat, de sângele vărsat”, dar şi „Noi nu suntem partid, noi suntem Colectiv”, un slogan menit să reitereze faptul tinerii refuză să politizeze acţiunile lor.

Foto: Adrian Pîclişan


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *