SCENE DRAMATICE într-un orăşel din vestul ţării. O fetiţă de trei ani a ars într-o maşină în care era singură şi se juca!

Timișean acuzat că a incendiat intenționat o mașină, reținut în arest

Întreg orașul Curtici este în stare e șoc mai ales în condițiile în care, pe toate sursele mass-media se vorbește despre oamenii arși de vii, în București.

O fetiță în vârstă de doar trei anișori, lăsată nesupravegheată de familie, a intrat într-un automobil și, mai mult ca sigur, s-a jucat cu ușile închise. Deși informația în privința sursei focului nu este confirmată deocamdată oficial, se pare că fetița s-a jucat cu chibritele, astfel luând foc tapițeria și plasticul. În numai câteva momente, focul s-a extins, cuprinzând și copilul.

Atunci când a observat flăcările, bunicul fetiței a deschiș ușile, a intrat în foc și a reușit să o smulgă. Totuși, acest lucru s-a întâmplat destul de târziu, în sensul că – din primele informații pe care le deținem – arsurile suferite de micuță sunt în proporție de 60-70 la sută din suprafața corpului.

La fața locului au fost solicitate, în afara Pompierilor, Ambulanța Curtici și Ambulanța de Urgență din Arad, fetița trebuind să fie obligatoriu intubată și transportată de urgență la Spitalul Județean Arad.

„S-a luat decizia ca fetița să fie transferată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, aceasta fiind transportată cu o ambulanță în orașul de pe Bega”, a confirmat pentru Special Arad, Monica Puticiu – director medical al Spitalului Clinic de Urgență Județean Arad.

Sursa: specialarad.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *