Timișorenii de la bloc, uitați din nou de guvern

Reabilitare termică pentru un bloc din Timișoara

În apartamentele locatarilor din peste 600 de blocuri din întreaga țară va fi mai cald la iarnă, aspectul exterior al clădirilor urmând să devină, și el, mult mai plăcut. Asta grație includerii imobilelor respective în „Programul național privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe“, cu finanțare în anul 2016, prin intermediul căruia proprietarii scot din buzunar doar o cincime din totalul costurile cu anveloparea.

Concret, finanțarea izolării termice a pereților exteriori, a înlocuirii ferestrelor, a termo-hidroizolării terasei și a celorlalte lucrări de intervenție la anvelopa blocului este suportată doar în proporție de 20 la sută de asociația de proprietari, din fondul de reparații al acesteia.

O jumătate din suma necesară este acoperită din alocații de la bugetul de stat, „în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltarii Regionale și Locuinței“, restul (30 la sută) căzând în sarcina primăriilor.

Lesne de înțeles mulțumirea locatarilor din cele peste 600 de blocuri din întreaga țară, care și-au putut vedea imobilul lor înscris în lista Ordinului MDRL nr. 292, publicat în Monitorul Oficial nr. 200/2016, semn că o parte, mai mică sau mai mare, după caz, din cele 25 de milioane de lei (aceasta fiind suma ce va fi alocată în acest an de minister) va ajunge și la ei.

În anexa actului normativ figurează blocuri de tot felul. Și dintre cele cu 12, 14 sau 20 de apartamente, și blocuri-turn, cu 44 de apartamente, și din imobile de tip NATO, cu peste o sută de proprietaari. Toate, însă, au în comun o caracteristică: nici măcar unul nu se găsește în Timișoara. Ba, mai mult, nici una dintre localitățile județului nostru nu figurează în lista imobilelor care vor beneficia de sprijin financiar de la Guvern.

Titu și pădurea de la Buftea

„E strigător la cer! E scandalos!“, își varsă oful Petru Olariu, președintele Federației Asociațiilor de Locatari Timișoara, a cărui nedumerire cu privire la absența Timișului în general și a Timișoarei în special din lista ministerială pare pe deplin justificată. Într-adevăr, greu de priceput cum nici măcar unul dintre sutele de blocuri ale unui oraș cu anvergura Timișoarei nu va vedea vreun leu de la bugetul de stat, în timp ce unei localități precum dâmbovițeana urbe pe nume Titu (9.658 de locuitori la ultimul recensământ) este campioana finanțărilor (dacă excludem sectoarele Capitalei), cu 1,92 milioane de lei, adică echivalentul a peste 400.000 de euro.

O avea Titu mai multe blocuri decât Timișoara? Merită ele, atâtea câte sunt, o performanță energetică superioară celei cu care se prezintă imobilele din capitala Banatului? În mod cert, răspunsul este afirmativ, cel puțin din punctul de vedere al celor care au pâinea, cuțitul și cheița de la pușculița ministerială. Iar Titu nu este singurul exemplu în care se potrivește mănușă proverbul cu muma și ciuma. „Pădurea“ de blocuri din Buftea va primi 1,51 milioane de lei, la Târgu Jiu vor ajunge 1,12 milioane și așa mai departe.

Cui nu-i plac ochii timișorenilor de la bloc?

Una dintre posibilele explicații ale amneziei guvernamentale când vine vorba de Timișoara ar fi inexistența solicitărilor de finanțare, căci, se știe, mâna care nu se întinde rămâne cel mai adesea goală Varianta nu stă, însă, în picioare, deoarece, în fiecare an, asemenea cereri au plecat de la instituția cu sediul în Bulevardul C. D. Loga nr. 1.

Ce-i drept, grosul solicitărilor făcute de primăria timișoreană au vizat programul cu finanțări europene, unde procentul ce-i revenea administrației locale era mai mic, la fel ca și cota parte din costul lucrărilor de anvelopare ce trebuia suportat de locatari, grosul fiind acoperit de amintitele fonduri comunitare.

Multe sau puține, solicitări de finanțare pentru programul național au fost totuși făcute în fiecare an, fără ca vreun bloc din Timișoara să fi beneficiat recent de dărnicia guvernamentală. Curat regională, așadar, dezvoltarea asta de care se îngrijește ministerul de resort, acolo unde, în mod evident, cuiva nu-i plac ochii timișorenilor de la bloc.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *