Timişoreanul Lucas Torj-Kobza, un muzician mic, cu premii mari

Lucas Torj Kobza

Lucas Torj-Kobza s-a născut în 17 mai 2010. Este elev în clasa a III-a la Liceul de Arte „Ion Vidu” din Timişoara, studiază pianul de la şase ani şi, de la şapte, şi vioara. Pe lângă muzică, iubeşte, ca orice copil de zece anişori din generaţia lui, jocurile pe consolă, dar e pasionat, de asemenea, de călătorii şi lectură.

Despre cele patru ore pe care le petrece zilnic cu degetele pe claviatură, despre piesele pe care le îndrăgeşte, despre ce înseamnă a cânta în public şi despre frăţiorii lui, trei la număr, împreună cu care visează să înfiinţeze un band când va fi mare vorbeşte cu dezinvoltură şi farmec. Lista competiţiilor muzicale la care a participat şi a premiilor aferente, nu puţine, n-o ştie pe de rost, pentru că e deja destul de lungă, dar toate datele pe temă figurează deja în CV-ul pe care, ca orice artist care se respectă, Lucas îl are deja.

În 2017, băieţelul a fost distins cu Premiul I atât la New Talent Competition, cât şi la Concursul internațional „Young Artists”, remarcându-se pentru talentul său pianistic.

În 2018, a obţinut o Diplomă de merit la Festivalul internațional „Sincretismul Artelor. Barocul”, Marele Premiu la Concursul internațional „FestArt TM”, Premiul I la Concursul internaţional „Young Artists”, tot ca pianist. În acelaşi an, la Concursul național „ON!Stage”, a câştigat Premiul I atât la secţiunea pian, cât şi la cea de vioară.

În 2019, a fost recompensat cu Diploma de merit la Festivalul internațional „Barocul în ipostaze contemporane” (pian), Marele Premiu la Concursul euroregional „Melos Fest” (vioară), Premiul de excelență – „Melos Fest” (pian), Marele Premiu la Concursul internațional „Young Artists” (vioară) şi Premiul I Absolut pentru pian, în cadrul aceleiaşi competiţii. Tot pianul i-a adus anul trecut Premiul I la Concursul internațional „FestArt TM”, dar şi Premiul al II-lea al competiţiei naţionale „Prietenii Muzicii”, respectiv al Concursul internațional „Clara Peia”.

Anul acesta, Lucas şi-a îmbogăţit palmaresul de pianist cu Premiul I și Premiul special de interpretare la Concursul național „Prietenii Muzicii”, Premiul special la Concursul internațional „Muzica ne poate uni”, Premiul I la Olimpiada zonală de interpretare instrumentală Deva şi Marele Premiu la Concursul internațional „Danubius”.

Dacă-l întrebi care este instrumentul preferat dintre cele două la care cântă, Lucas Torj-Kobza îţi răspunde fără ezitare că e vorba despre pian şi că-i plac mai cu seamă Capriciu de Händel şi Studiile de Bach. Dintre materiile şcolare, pe lângă muzică, desigur, favoritele lui sunt matematica, româna, ştiinţele civice şi… AVAP-ul.

Nu cunoaştem semnificaţia acestor iniţiale şi n-o ştie nici el, deşi ne spune că la AVAP se desenează, se pictează şi aşa mai departe. Ne lămureşte Google: disciplina respectivă înseamnă Arte Vizuale şi Abilităţi Practice. Ne mai spune că, deşi se joacă pe calculator ori de câte ori are ocazia, o face şi… în realitate, dar dacă vrem să aflăm care-s jocurile adevărate ale copiilor de vârsta lui din zilele noastre, pomeneşte doar de unul, de-a v-aţi ascunselea, şi de faptul că, uneori, îşi petrece timpul în balansoarul din curtea casei.

Când va fi mare, se vede membru într-un „band” împreună cu fraţii lui. „O să fiu un muzician cu un band, o să cântăm, o să ne înţelegem şi o să putem fi auziţi la radio. Am patru fraţi acasă. Doar de cel mic nu-s sigur dacă o să vrea să cânte cu noi”, ne spune. Şi adaugă, hâtru: „Are trei luni…”, lăsându-ne să înţelegem de unde incertitudinea legată de opţiunile profesionale ale împricinatului. Ne despărţim de micul pianist urându-i să-şi împlinească visul şi, până atunci, să continue pe drumul pe care a pornit, drum pe care-l urmează cu atâta determinare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *