Timișoara va avea un Centru cultural italian

casa 5

De la data reînfiinţării sale, în urmă cu doi ani, Consulatul Onorific al Italiei s-a implicat activ în promovarea rolului pe care îl are comunitatea italiană locală în contextul oraşului Timişoara şi al Banatului.

În acest context, Consulatul Onorific, după modelul propus de Ambasada Italiei la Bucureşti, numit „Sistema Italia”, a lucrat în vederea prezentării excelenţelor şi bunelor practici printr-un nou concept inedit în Timişoara: „Casa Italia”.

Aceasta va fi instalată într-o clădire istorică cu o arhitectură deosebită, nu va fi doar noul sediu al Consulatului Onorific, ci va găzdui primul Centru Cultural Italian în oraş, devenind un loc de referinţă atât pentru comunitatea italiană locală, cât și pentru comunitatea română şi cea internaţională.

“Casa Italia – Timişoara” va fi situată în cartierul Fabric, într-un vechi conac de pe strada Lorena, și va fi deschisă în luna februarie a anului viitor.

Acolo va fi locul permanent de desfăşurare a activităţilor de predare a limbii italiene, a evenimentelor enogastronomice, de artă, teatru, muzică, studiu, cercetare şi în general va promova esenţa culturii italiene sub toate aspectele sale.

De asemenea, acest proiect va include eforturile pe care întreprinzătorii şi reprezentanţele economice italiene din Timişoara le depun în acest teritoriu, dezvoltând conceptul “Casa Italia – Timişoara” ca un loc dedicat comunicării, schimburilor de experienţe, workshopuri şi promovării bunelor practici de management şi de gestiune antreprenorială după modelul italian.

“Casa Italia – Timişoara” doreşte să fie un dar din partea comunităţii italiene către timişoreni, un loc la dispoziţia fiecăruia, atât instituţii cât şi persoane, unde va fi posibilă cunoaşterea şi aprofundarea valorilor Italiei, recunoscute la nivel internaţional.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *