Timişoara va avea 16 stații de reîncărcare pentru mașinile electrice. Unde vor fi amplasate

Staţii de încărcare a maşinilor electrice într-o comună de lângă Timişoara

În cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic (staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ), Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat dosarul de finanţare, depus de Primăria Timişoara în acest scop, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în transporturi.

Contractul a fost semnat de către reprezentantul municipiului Timişoara, primarul Nicolae Robu, iar suma aprobată este de 2.962.652,319 lei cu TVA, reprezentând 90 la sută din valoarea cheltuielilor eligibile de 3.291.835,91 lei cu TVA, pe un termen de 12 luni.

Coronavirus – Cele mai noi date

Adresele la care vor fi amplasate cele 16 stații sunt: bd. I.C. Brătianu, strada Cugir, Piața Iancu Huniade, intersecția străzilor Al. Borza și Michelangelo, strada Martin Luther, strada Gheorghe Dima, bd. Take Ionescu, Piața 700, Bd. Republicii, Bd. Revoluției, splaiul Nicolae Titulescu, bd. Mihai Viteazul (două amplasamente), strada Plauțius Andronescu, Strada Aștrilor, intersecția dintre bd. 16 Decembrie și Calea Șagului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *