Timișoara, sub o perdea de poluanți atmosferici. Alerta e lansată de Garda de Mediu

poluare 7

Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu (GNM) s-a autosesizat, în urma unui apel, că majoritatea zonelor din Timișoara se află sub o perdea de ceață cu aspect de fum. Comisarii GNM au efectuat o serie de investigații pentru a stabili dacă este un fenomen de poluare atmosferică, dar și sursa generatoare.

”În mod operativ s-a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Timiș să verifice dacă stațiile de monitorizare indică depășiri ale valorilor-limită și a pragului de alertă. S-a comunicat faptul că stațiile de monitorizare a calității aerului indică depășiri la indicatorul PM10 (particule în suspensie) date care urmează a fi verificate și validate prin metode la laborator, iar la indicatorul dioxid de azot nu sunt depășiri ale pragului de alertă.

S-au verificat automonitorizările orare la CET Sud și CET Centru, nefiind înregistrate depășiri ale valorilor-limită de emisie. Nu au fost raportate și identificate incidente de mediu la operatori industriali din Timișoara. Biroul Local al Stației Meteo Timișoara a comunicat faptul că se înregistrează o perioadă de calm atmosferic, fără vânt.

De asemenea, echipa de specialiști CBRN a ISU Timiș a efectuat măsurători cu aparatura din dotare, pentru determinarea calității aerului, și a constatat că acesta se află între parametri normali. Până la acest moment, din datele deținute, se poate concluziona că datorită calmului atmosferic, temperaturilor ridicate din ultimele zile, nu este favorizată dispersia poluanților în atmosferă, ceea ce determină remanența acestora la nivelul solului, sursele fiind cumulate (trafic rutier, incendii vegetație, funcționare centrale termice, activități industriale, etc).

Totodată acesta poate fi și un efect al schimbărilor climatice, ce reprezintă una dintre cele mai mari amenințări asupra mediului, și pentru a căror reducere fac eforturi comune toate autoritățile implicate”, a precizat comisarul-șef al Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu, Lavinia Alina Călușeru.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “Timișoara, sub o perdea de poluanți atmosferici. Alerta e lansată de Garda de Mediu

  1. Deci Roaba minte ca porcul spunand ca NU este adevarat si ca respiram aer de munte…Ce nenorocit de om, toxic pana in prasele….afara cu el la alegeri !!

  2. A inceput sezonul de ardere a frunzelor in lipsa ridicarii acestora de pe te miri unde! Ce-i asa greu de …inteles!? Trebuie doar ca inspectorii garzii sa iasa pe teren…mai pe inserate,evident dupa ora 4 pm….candce sa vezi sunt in afata programului…se aude calusareaso?

  3. Este de la auto euro 2 si non euro picla aceasta , trebuie reintroducă taxa de mediu neaparat , urgent , altfel ajungem rău de tot , si dat un decret în care sa se spuna ca românii să cumpere numai auto noi cu euro 25 , cu casco , rca , revizii ,, gratuite ,, , cu credit pe 50 de ani , sau închiriere cu valoare reziduală macar de 50 la suta , iar cele,second hand trebuie interzise total si atunci sa vezi ca poluarea este zero .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *