Timișoara se sufocă în minciună, mizerie și noroi! Foto

Timișoara se sufocă în minciună, mizerie și noroi

Timișoara se sufocă în minciună, mizerie și noroi! Șantierele și abandonarea gunoaielor pe stradă continuă să fie doar două dintre problemele majore, de care orașul nu reușește să scape.

Zilnic, pe Facebook dar și pe platforma digitală de sesizări a Primăriei Timișoara, oamenii postează poze și plângeri vizavi de aspecte negative punctuale, din majoritatea cartierelor din oraș.

De departe, campionii noroaielor de pe străzile în lucru și de pe șantiere sunt cei de pe Calea Bogdăneștilor, Bulevardul Cetății sau Calea Stan Vidrighin. Pe aceste șantiere, a căror durată este de câțiva ani, noroiul împrăștiat de roțile utilajelor este la ordinea zilei.

Pe Aleea FC Ripensia, la o lucrare mult mai micuţă ca și anvergură, deranjul trenează de mai bine de jumătate de an. De la noroi și mizerie, până la blocarea carosabilului, pe o arteră intens circulată, aceste probleme par a nu se mai termina.

Timișoara se sufocă în minciună, mizerie și noroi

Chestiunea gunoiului abandonat pe străzi și a compostului de la marginea carosabilului revine în actualitate. Timișorenii au făcut sute de sesizări, în ultimele două luni, dar nici administrația orașului și nici firmele de salubritate nu țin cont de acestea. De exemplu, un sac imens cu deșeuri zace, de aproape o săptămână, pe trotuarul Podului Michelangelo. Din păcate, nu este un caz singular.

Timișoara se sufocă în minciună, mizerie și noroi

Primarul Dominic Fritz se lăuda, astăzi, 14 martie, pe pagina de Facebook, cu acțiunea de curățenie a unei căi de acces spre un șantier. Deși primarul vorbește despre “responsabilizarea constructorilor” și despre speranța aiuritoare a bunei colaborări, firma a făcut curățenie de abia după ce a fost amendată de către Poliția Locală.

“Pe strada Renașterii am avut un astfel de caz unde buna-credință și aplicarea amenzilor au avut rezultate. Strada a trecut în ultimii ani prin reparații la drum, reabilitarea rețelei de termoficare, reabilitări la liceul din apropiere, iar acum este singurul acces pentru un șantier al Universității de Vest pentru construcția de spații de cămin.

Constructorul, inițial, a trecut cu vederea regulile privind curățenia aprobate anul trecut prin hotărâre de consiliu. În urma utilajelor care ieșeau din șantier rămâneau dâre de noroi pe toată strada. Poliția Locală l-a amendat pentru murdărirea domeniului public”, a scris pe Facebook, primarul Timișoarei.

Cu o floare nu se face, însă, primăvară. La 10 februarie anul acesta, pe aplicația de sesizări și reclamații a Primăriei Timișoara a fost introdusă o nouă categorie unde cetățenii pot semnala probleme legate de mizeria și dezorganizarea anumitor șantiere din oraș. Este o hartă interactivă, pe care zilnic apar noi puncte din oraș, unde locuitorii reclamă nereguli pe domeniul public. Și acestea sunt de ordinul sutelor.

Introducerea acestei categorii vine ca urmare a modificărilor făcute anul trecut în cadrul legislației locale în domeniu, mai exact se referă la proiectul „Șantiere curate”, încă o inițiativă frumos ambalată ca inovație de către primarul Fritz și de către consilierii locali, colegi de partid ai edilului. O inițiativă care nu vine cu nimic nou, față de legislația și HCL-urile privind curățenia pe șantiere și ale cărei efecte sunt nule.

Acțiunile, timide până acum, în domeniul rampelor clandestine de gunoi și a noroiului și deșeurilor de pe șantiere, au fost întreprinse de către Garda de Mediu Timiș, care a amendat de mai multe ori primăria, în ultimii trei ani, și de către polițiștii locali de la Serviciul de Protecție a Mediului, care au obligația să monitorizeze constant șantierele din oraș.

Ultima acțiune mai amplă de acest gen a avut loc în perioada ianuarie – februarie 2023.

“Polițiștii locali au aplicat anul acesta un număr de 54 sancțiuni contravenționale, în valoare de 115.500 lei, conform HCL 320/2022 și HCL 333/2022 pentru fapte precum murdărirea căilor publice cu noroi, neamenajarea rampei de spălare pentru autovehicule la ieșirea din șantier, neamenajarea drumurilor în organizarea de șantier, neefectuarea lucrărilor de salubrizare a organizărilor de șantier, depozitarea direct pe trotuar, sol a materialelor de construcții, necolectarea deșeurilor din construcții în containere speciale etc.

Printre locațiile pentru care s-au luat astfel de măsuri se află Bdul Take Ionescu, Liviu Rebreanu, Străzile Dorobanților, Labirint, Renașterii, Piatra Craiului, Grigore Alexandrescu, Marginii, Augustin Coman, Gării, Mircea cel Bătrân, Măgura, Piața Victoriei, Calea Moșniței, Splaiul Nicolae Titulescu”, au declarat, pentru Renașterea bănățeană, reprezentanții Direcției Poliția Locală Timișoara.

Vinovații “de serviciu”, pe care administrația îi arată cu degetul pentru gunoiul de pe străzi și pentru debandada de pe șantiere, sunt mereu aceiași: timișorenii, care ar fi lipsiți de simț civic, firmele de construcții și firmele de salubritate.

”Nu mă încântă deloc să văd mizeria asta în orașul meu. Vorbesc constant cu constructorii de pe proiectele noastre să-și organizeze șantierele cum trebuie. Să explic care sunt trei dintre cauzele principale: pentru că refacem rețeaua de termoficare din oraș (30 km de țevi, 150 de milioane de lei investiția, finalizăm anul acesta), pentru că nu avem încă pârghii suficient de tari să facem firmele de construcții să-și respecte toate angajamentele (aici spun despre existența unui loc pentru spălarea roților la vehiculele ce vin de pe șantier și care duc apoi noroiul pe străzi. De exemplu la un șantier n-am reușit să convingem constructorul decât după ce am eliberat 4 amenzi la rând). Şi apoi contractul orașului de salubrizare încheiat în 2019 e foarte departe de a fi perfect (sunt probleme cu curățenia în oraș de multi ani) și va trebui modificat când semnăm unul nou anul viitor”, declara, în 2022, viceprimarul Ruben Lațcău.

Ceea ce nu recunosc cei din primărie este că obligația legală de a găsi soluții pentru un oraș curat, le aparține tocmai lor. Deși suntem în 2023, nu s-a semnat niciun nou contract cu vreo firmă de salubritate și nici vechiul contract nu a fost îmbunătățit. Legea 273/2020 și ordonanța de guvern nr.21/ 2002 stipulează clar, la articolul 8, că toate “consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale ale sectoarelor acestuia, precum şi primarii au obligaţia să asigure:

a) măsurile necesare pentru protecţia sănătăţii publice, cu sprijinul şi sub supravegherea organelor de specialitate ale statului;

b) măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului;

c) prevenirea poluării accidentale a mediului sau a surselor şi cursurilor de apă, prin depozitarea necontrolată a

deşeurilor de către agenţii economici sau de către cetăţeni;

d) realizarea unor sisteme moderne de colectare, depozitare, transport şi prelucrare a deşeurilor şi gunoaielor; amenajarea unor locuri speciale de depozitare în fiecare localitate;

e) respectarea prevederilor legale şi a documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi urbanism aprobate, precum şi a normelor privind executarea construcţiilor;

f) curăţenia străzilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii, a gheţii de pe străzi şi trotuare, colectarea şi depozitarea reziduurilor menajere şi stradale, sortarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile;

g) repararea şi întreţinerea străzilor, a drumurilor comunale, podurilor, podeţelor, curăţarea şi amenajarea şanţurilor, modernizarea drumurilor existente şi realizarea unor drumuri comunale noi;

h) finalizarea construcţiilor începute;

i) întreţinerea în bună stare a construcţiilor existente, repararea şi zugrăvirea periodică a acestora;

j) organizarea de acţiuni pentru salubrizarea şi igienizarea localităţilor;

k) întreţinerea digurilor şi a malurilor, a cursurilor de apă, executarea lucrărilor de protecţie şi întreţinere a albiilor, efectuarea altor lucrări de protecţie contra inundaţiilor, asigurarea scurgerii apelor, asanarea terenurilor insalubre şi prevenirea poluării apelor;

l) repararea, întreţinerea şi modernizarea reţelei de distribuţie a apei;

m) canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale;

n) buna organizare şi funcţionare a transportului în comun, păstrarea curăţeniei şi aspectului corespunzător al vehiculelor, întărirea ordinii şi disciplinei;

o) respectarea strictă a normelor igienico-sanitare în pieţele agroalimentare, în târguri şi oboare;

p) amenajarea, potrivit planului urbanistic general, şi întreţinerea spaţiilor verzi, a parcurilor, grădinilor publice, a terenurilor de sport şi de joacă pentru copii, a celorlalte locuri publice de agrement;

r) păstrarea curăţeniei şi respectarea normelor igienicosanitare în cinematografe, teatre, săli de sport, stadioane şi în celelalte unităţi de cultură şi sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea consiliului local;

s) păstrarea, conservarea, repararea şi restaurarea, în condiţiile legii, a monumentelor de pe teritoriul comunei sau oraşului.”

Dacă ne ghidăm după litera legii, actuala administrație timișoreană nu respectă nici măcar parțial majoritatea acestor obligații legale. Astfel, se deschide o veritabilă Cutie a Pandorei, de la mizeria și noroiul de pe străzi, la starea deplorabilă a piețelor, starea drumurilor din oraș, depozitarea resturilor menajere și până la condiția jalnică a multor monumente și clădiri istorice din oraș.

Timișoara se sufocă în minciună, mizerie și noroi

În campania electorală, candidatul Dominic Fritz anunța „10 angajamente pentru un nou început în administrație”, un fel de contract asumat. Ce s-a ales de promisiunile făcute timișorenilor?

Trans-tramul care să facă conexiunea cu Reșița și transportul comun metropolitan au devenit hilare, când STPT este îngropată în datorii. În aceeași situație se află și Colterm, acum în insolvență. Digitalizarea primăriei se face pe bucăți, fără o viziune de ansamblu. Construcția de noi spitale a rămas la nivelul de prezentare de schițe, proecte și promisiuni, la fel ca și parcările supraterane, subterane ori pistele pentru biciclete, un alt șir de proiecte eșuate.

Candidatul Dominic Fritz promitea „o primărie de sticlă”, „o revoluție de transparență”, pentru că „unde este lumină, nu se fură”. Chiar luna aceasta, Avocatul Poporului, Renate Weber, i-a recomandat primarului Timișoarei, Dominic Fritz, să revizuiască procedura de soluționare a petițiilor și sesizărilor pe care o conduce. Toate astea după ce, de-a lungul celor trei ani de mandat, au existat mai multe petiții și solicitări care nu au primit răspuns. Recomandările Avocatului Poporului către primarul Timișoarei se referă la organizarea „în mod eficient” a activității de soluționare a petițiilor și revenirea cu o informare, în termen de 60 de zile, cu măsurile dispuse.

CITEŞTE ŞI: Preţurile apartamentelor continuă să crească în Timişoara şi în alte mari oraşe. Cele mai noi cifre

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Timișoara se sufocă în minciună, mizerie și noroi! Foto

  1. SI IN RAHAT DE CAINE SE SUFOCA TIMISOARA!!!
    LOCUIESC IN ZONA GIROCULUI SI DE FIECARE DATA CAND IES DIN CASA, MA UIT PE JOS CA NU CUMVA EU SAU COPILUL MEU DE 3 ANI JUMATE SA CALCE INTR UN RAHAT.
    AUTORITATILE TREBUIE SA AMENDEZE TOTI NESIMTITII CARE NU SI STRANG RAHATUL ANIMALELOR DE COMPANIE.
    IASA CU EI LA 5 DIMINEATA AFARA SI INCLUSIV LA LOCUL DE JOACA CU NISIP UNDE SE JOACA SI COPII SUB VARSTA DE UN AN, GASESTI RAHAT DE CAINE.
    ESTE INADMISIBIL!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *