Timișoara: Se deschide ATI-ul de la Spitalul Militar de campanie de pe stadionul CFR

Compartimentul ATI de la Spitalul Militar de campanie de pe stadionul CFR se deschide, astăzi, în Timișoara, suplimentându-se, astfel, cu 10 locuri capacitatea ATI în județul Timiș, anunță prefectul Zoltan Nemeth.

Prefectul județului Timiș, Zoltan Nemeth, spune că numărului crescut de pacienți cu forme medii și severe de COVID-19 au mare nevoie de tratament, iar pentru ajutorarea acestora cu oxigen medical s-a realizat instalația de oxigen pentru un număr de 54 de paturi din cadrul secției de boli infecțioase și pentru alte 10 paturi din cadrul modulul ATI/ sistemul medical modular de izolare și tratament.

„Întreaga investiție pentru construcția modulului ATI, care cuprinde: containere modulare, 10 paturi electrice, aparatură medicală de specialitate, console de gaze medicinale, mobilier, precum și racordarea acestora la stocatorul de oxigen și la compresorul de aer medicinal, au fost suportate în întregime din bugetul Ministerului Apărării Naționale. Le mulțumesc, pe această cale, colegilor noștri de la MAPN, care au depus toate eforturile necesare, pentru a pune în funcțiune acest sistem medical modular”, spune prefectul, pe pagina sa de Facebook.

Spitalele din municipiul Timișoara au detașat personalul medical necesar pentru a asigura asistența medicală necesară pentru cele 10 paturi ATI din compartimentul modular de terapie intensivă.

În prezent, „Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament” (SMMIT) funcționează ca secție externă de boli infecțioase a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, asigurând asistență medicală și tratament persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.

 

(sursa: Mediafax)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

1 Comments
Giani 20 martie 2021
Deci, la campigul de pe stadion sint intre 10 si 54 de paturi,bah nu mai fumati cinepa cu Fritz. 😳😂