Timișoara s-a umplut de trotinetiști kamikaze: circulă cu viteză, haotic și cu căști în urechi, fiind o adevărată pacoste pentru șoferi

Timișoara s-a umplut de trotinetiști kamikaze: circulă cu viteză, haotic și cu căști în urechi, fiind o adevărată pacoste pentru șoferi

Timișoara s-a umplut de trotinetiști kamikaze: circulă cu viteză, haotic și cu căști în urechi, fiind o adevărată pacoste pentru șoferi

Pe fondul unei legislații superficiale, cu mari lacune privind condițiile în care se pot achiziționa și conduce trotinete electrice, Timișoara și alte mari orașe, dar și localitățile din mediul rural, s-au umplut de astfel de mijloace de deplasare. Pe cât de rapide, utile, nepoluante și care degravează traficul, pe atât de periculoase.

Pe măsură ce s-au înmulțit trotinetele pe drumurile publice, a crescut și numărul accidentelor provocate, aproape de fiecare dată, de către cei care le conduc, de multe ori minori sau persoane – de la diferite firme de curierat, dar nu numai – care nu au nici cele mai elementare cunoștințe privind circulația pe drumurile publice.

Ajung, astfel, o pacoste pentru conducătorii auto: fac slalom printre mașini, schimbă brusc direcția de deplasare, sar de pe pista de biciclete sau trotuar direct pe șosea, vorbesc mai mereu la telefon, cu căștile în urechi, și rareori se asigură în intersecții, condiții în care șoferii îi evită cu greu.

Nu o dată am văzut în traficul din Timișoara câte doi copilași „zburând” pe aceeași trotinetă…

Autoritățile spun că se tot caută măsuri legale de limitare a vitezei cu care trotinetiștii circulă, precum și cu privire la vârsta celor care le conduc, dar până acum nu e nimic concret…

La Comisia Juridică a Camerei Deputaților a fost depus, recent, un amendament care reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice (care va fi discutat în săptămânile următoare), în a cărui motivare se precizează:

”Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice să aibă viteza limitată la maxim 15 km/h. În prezent limita este de 25 km/h.

A venit momentul să spunem STOP agresivității. A venit momentul să protejăm vârstnicii, copiii și în general oamenii care circulă pe trotuar și care trebuie să se ferească de cei care nu respectă nicio regulă în utilizarea trotinetelor electrice.

Reducerea vitezei setate este o primă soluție.”

De altfel, potrivit unei directive europene, toți utilizatorii de trotinete electrice vor fi obligați să dețină RCA, cel mai probabil de anul viitor.

În cazul în care trotineta este închiriată, responsabilitatea încheierii asigurării va fi a firmei care oferă serviciul.

CITEȘTE ȘI: Refuzat de colegii săi, un poliţist scos din pijama ca să scape un om de afaceri prins băut la volan a solicitat medicului să măsluiască probele biologice

Potrivit Poliției Române, în ultimii patru ani, au avut loc aproape 200 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. 13 persoane și-au pierdut viața, iar peste 200 au fost rănite grav.

Foto: Secvență surprinsă luni, 7 noiembrie, pe Calea Martirilor din Timișoara (Facebook/Info Trafic Jud. Timiș)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Timișoara s-a umplut de trotinetiști kamikaze: circulă cu viteză, haotic și cu căști în urechi, fiind o adevărată pacoste pentru șoferi

  1. Bun.
    Dar unde e agentii de circulatie si de ce nu e prezenti in strada ?
    Chiar asa, de ce nu vedem agenti de circulatie in trafic, mai ales dimineata cand e un haos total in oras ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *