Timişoara e minunată. E bine să ne amintim asta… (video)

Timişoara e minunată. E bine să ne amintim asta... (video)

Trecătorii care ajung, în aceste zile, pe Podul Michelangelo, vor avea ocazia de a vedea mai mult decât peisajul de pe malul Begăi. Acesta, deşi magnific, scapă adesea privirii, mai ales atunci când oamenii se grăbesc spre treburile lor, uitând să mai admire minunea de lângă ei sau convinşi că ştiu priveliştea pe de rost.

Acum, când Timişoara a redevenit capitala mondială a folclorului, ca gazdă a unei noi ediţii din Festivalul Inimilor, pe ambele părţi ale podului, agăţate de balustradă, stau fotografii color de mari dimensiuni cu alte frânturi spectaculoase din ceea ce are urbea de oferit din punct de vedere vizual.

Imagini panoramice, sau, dimpotrivă, detalii arhitectonice pline de pitoresc, o fereastră cu ştaif, un colţişor urban năpădit de verdeaţă, toate-s menite să atragă atenţia şi să smulgă deopotrivă pietonii şi şoferii din drumul rutinat al fiecărei zile.

Dimineaţa în zori sau la ceas de seară, fotografiile nu fac altceva decât să le vorbească trecătorilor despre frumosul de lângă ei, acela pe care, dacă ştim să-l privim, ne colorează viaţa însăşi. Timişoara e minunată. E bine să ne amintim asta…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *