Timişoara. Călătorie în timp, la a treia ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade

Timişoara. Călătorie în timp, la a treia ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade

Cavaleri, domnițe, menestreli și scutieri vă invită și în acest an la Festivalul Medieval al Castelului Huniade, organizat de Muzeul Național al Banatului. Cea de-a treia ediție dorește să reînvie lumea iscusiților meșteri, a tradițiilor, cântecelor și dansurilor la modă acum câteva secole. Cel mai nou festival medieval din țară va avea loc în parcul din zona Castelului Huniade, începând de vineri, 16 iulie, ora 18, și va dura trei zile, urmând să se încheie duminică la ora 15,00.

Spectacolele artistice aduse pe scena festivalului vor avea următorul program:

Vineri, 16 iulie

Ora 18 – Ridicarea taberelor grupurilor de reconstituire istorică participante: Compania Dragonului, Deus Vult, Teutonii Transilvaniei, Vulturii din Țara Calatei, Compania Ursului Brun, ȘoimanArt, Magister Andreas de Pechetszeg, Asociația Losonczy István, Eyaletul de Timișoara, Hrafnabroethr, Straja Cetății Mediaș.

Ora 20 – Paradă în centrul Timișoarei: cavaleri în armură, pe armăsari dichisiți cu podoabe și țesături scumpe; războinici nomazi din stepele Răsăritului, arcași și lancieri destoinici, pe cai mărunți și iuți; mercenari pedeștri, cu halebarde și tunuri de mână, tocmiți de Ioan de Hunedoara din întreaga Europă Centrală; trimiși ai vestitului Ordin Templier; notarul voievodului Transilvaniei, împreună cu suita sa; războinici aleși, din diferite perioade ale Evului Mediu, de la varegii secolului al X-lea, până la soldații grei timurizi, vitejii maghiari ai Cetăților de Margine sau ostașii otomani.

Traseul paradei este: Castelul Huniade – Piața Victoriei – str. Alba Iulia – Piața Libertății – str. Vasile Alecsandri – Piața Unirii – str. Augustin Pacha – str. Eugeniu de Savoya – Piața Țarcului și retur pe str. Eugeniu de Savoya – str. Vasile Alecsandri – Piața Libertății – str. Alba Iulia – Piața Victoriei – Castelul Huniade, iar parada călătorilor în timp este însoțită de cimpoaiele, tobele și goarnele Peregrinilor și Truverilor, și colorată de sbanderiatorii și jonglerii de la Deep6 Project și Amor Flammis.

Ora 20,45 – Recital muzical Ana Creangă.

Ora 21,10 – Concert Truverii: „Peregrinatio”.

Un jurnal de călătorie în spațiu și timp sub forma unui concert de muzica medievală si tradițională din Europa secolelelor XII – XVII- povești de dragoste si legende muzicale din Sud până în Nord, de la Vest până la Est.

Ora 22 – „Ielele și Stelele” – Spectacol de jonglerii cu foc, susținut de Deep6 Project si Peregrinii.

O poveste ce vine din vremurile în care oamenii încă mai credeau in dragoste si in destin, o legendă de foc despre fiicele lunii și ale vântului, și despre destinul unor simpli oameni ce vor cunoaște lumea de basm a necunoscutului.

Sâmbătă, 17 iulie

Ora 11 – Trezirea la viață a taberelor medievale: ateliere meșteșugărești și startul întrecerii bucătarilor.

Ora 12:00 – Fiare din Beci: Expoziție interactivă de spade și săbii autentice; Atelier de principii de scrimă.

Ora 14 – Primirea de către Comitele de Timiș, Ioan de Hunedoara, a oaspeților de seamă, care vor lua parte la nunta nobilului Sebastian, fiul lui Marc, și la turnirul ce va avea loc în cinstea mirilor; începe Turnirul, cu întrecerile oștenilor de rând.

Ora 14,30 – Întrecerea oștenilor pedeștri: lupte pedestre (reguli internaționale „TapFight” și „Sword and Shield”).

Ora 16 – Cununia nobilului Sebastian, fiul lui Marc, familiar al comitelui, cu domnița Raisa din Cetatea Șimleului.

Ora 16,30 – Buhurt, „Bătălia – parodie”: războinicii pedeștri în armură vor forma două armate care se vor lupta până când toți membrii uneia dintre ele au fost doborâți la pământ.

Ora 17 – Întrecerea călăreților – probe de îndemânare din goana calului: prinderea inelelor, vânătoarea de mistreț, tir cu arcul tradițional, jocuri ecvestre; începe Turnirul Cavalerilor.

Ora 18 – Prezentarea celor șase cavaleri și Hastiludium, proba de lance.

Ora 18,40 – Proba de luptă cu spada a cavalerilor.

Ora 19,10 – Răsplătirea bucătarilor și a menestrelilor.

Ora 19,30 – Dansuri câmpenești și de curte, cu Truverii.

Ora 20 – „Nachtturnier”, Turnirul de Seară: cavalerii vor încerca să își doboare unul altuia ornamentele de pe coifuri.

Ora 20,30 – Încheierea Turnirului, cu parada cavalerilor și retragerea mirilor.

Pe parcursul întregului banchet, bucătarii cei mai de seamă din toate colțurile regatului vor servi mâncăruri alese, întrecându-se în măiestrie. Cei mai pricepuți dintre ei vor fi răsplătiți a doua zi de către comitele Ioan. Buna dispoziție va fi întreținută de cântecele menestrelilor, farse și dansuri medievale, în pauzele dintre probele Turnirului; ora 21 – Concert Peregrinii: „Imaginarium”.

Un spectacol de muzică live și coregrafii inspirat din vechile legende, muzica tavernelor și a castelanilor, însoțită de sbanderiatori și jongleri.

Ora 22 – Amor Flammis – „Dragonian II: Epilogon” – spectacol de teatru pirotehnic pe muzică live. O narațiune medievală despre trădare și curaj. Prințul odinioară vrăjit, care a scăpat de blestemul ce-l transformase în dragon, descoperă că puterea răului e încă în el și e greu de învins.

Un spectacol pirotehnic cu acțiunea ce continuă narațiunea din spectacolul prezentat la ediția din 2021 a FMCH, și care se constituie într-o nouă saga, pentru a încheia povestea cu un epilog surprinzător;

CITEŞTE ŞI: La Timişoara începe a opta ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! Condiţii de intrare

Duminică, 18 iulie

Ora 11 – Antrenamentul echipei naționale de Historical Medieval Battle a României.

Ora 12,30 – Călătorie și supraviețuire în sălbăticie, în vremea varegilor, cu Hrafnabroethr.

Ora 13 – Prezentarea obiceiurilor de vânătoare în Evul Mediu, cu Cercul vânătoresc Sfântul Hubert.

Ora 13,30 – Timișoara – 1552: între regatul maghiar și eyaletul otoman, cu Eyalet-ul de Timișoara și Asociația Losonczy Istvan.

Ora 14,10 – Prezentare de istorie militară – Wagenburg: „noul fel de război” din secolul al XV-lea și cultura cetății de care cu artilerie – toate trupele de reconstituire a Evului Mediu Târziu; ora 15 – Salutul participanților și încheierea ediției 2021 a Festivalului Medieval al Castelului Huniade.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *