Timişoara are un aparat unic în vestul țării pentru testarea funcțională pulmonară

Semnal de alarmă tras de medicii pneumologi de la Spitalul "Dr. Victor Babeș" din Timișoara

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara are, începând din această săptămână, un nou sistem complex de testare funcțională pulmonară, unic în vestul României.

Acesta permite realizarea mai multor investigații necesare stabilirii unui diagnostic complet și exact. Dispozitivul permite, în primul rând, măsurarea cantității de oxigen din aerul inspirat, condus din plămâni în sânge.

“Practic, vorbim un analizator multigaz care măsoară ceea ce se numește difuziunea alveolo capilară. Testarea este una nedureroasă, neinvazivă și se realizează într-o cabină specială ce are pereți de sticlă. Sunt o serie de boli în care capacitatea de schimb gazos a plămânilor este redusă. De exemplu, fibroza pulmonară sau BPOC-ul”, spune dr. Noemi Suppini, medic specialist pneumolog, coordonator Laborator explorări funcționale – Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

O altă investigație ce se realizează cu același aparat este Pletismografia corporală. Această analiză măsoară cât de mult aer se acumulează în plămâni după un inspir adânc și cât aer rămâne în plămâni după un expir complet. Cu alte cuvinte, această analiză măsoară cantitatea totală de aer care poate fi stocată de plămâni. Tot prin intermediul acestei investigații se pot obține informații suplimentare spirometriei cu privire la funcția pulmonară, date ce sunt folosite în ghidarea tratamentului.

“Sistemul mai permite și ceea ce noi numim provocare bronșică. Scopul acestui test este de a evalua reacția căilor respiratorii la anumite substanțe iritante care pot declanșa bronhospasmul și wheezingul (respirația șuierătoare), rezultatele fiind utile în diagnosticul astmului bronșic. Nu în ultimul rând, aparatul permite și efectuarea unui test de rezistență a mușchilor respiratorii, atât în timpul inspirației, cât și expirației”, spune dr. Noemi Suppini.

Sistemul complex de testare funcțională pulmonară a fost achiziționat cu fonduri europene. Costul achiziției se ridică la 355.215 lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *