
Filosoful Mihai Șora îndeamnă, pe Facebook, la proteste masive și cere alegeri anticipate.
Mihai Șora scrie că PSD va acapara toate instituțiile și că în 2 ani nu vom mai avea alegeri libere.
Mesajul lui Mihai Sora:
”1. PROTESTE MASIVE.
2. ANTICIPATE.
Știu, conștiința multor români a amorțit, iar – logistic – opoziția la tăvălugul pesedist este încă fragilă, are nevoie de timp pentru a se structura, pentru a face față, rațional și eficace, atacurilor brutale și repetate (cazul Justiției, al Băncii Naționale ori aservirea presei sunt doar câteva exemple vizibile, vârful icebergului).
Dar, oameni buni, în ritmul în care evoluează lucrurile, peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere. Mai exact: mecanismul lor de organizare va fi într-atât de distorsionat (chiar păstrând aparențele legalității), încât vor ajunge să îngenuncheze toate instituțiile Statului. T
oate. După care, în modul cel mai firesc, vor trece la anihilarea vocilor credibile din opoziție și din societatea civilă, conform stirileprotv.ro.