Timișean aflat la volanul unui autocar, filmat când conducea autovehiculul cu spatele pe autostradă

Timișean aflat la volanul unui autocar, filmat când dă cu spatele pe autostradă

Timișean aflat la volanul unui autocar, filmat când conducea autovehiculul cu spatele pe autostradă

Șoferul unui autocar cu 32 de pasageri a fost filmat când dădea cu spatele pe autostradă. A fost amendat cu 1.305 lei și i s-a suspendat permisul pentru 3 luni, informează Mediafax.

„Ca urmare a apariției în spațiul media, la data de 8 iulie a.c., a unui material video în care se observă cum șoferul unui autocar efectuează manevra de mers înapoi, pe banda de urgență a autostrăzii A1, în zona km. 226, Boița, polițiștii BPA A1 Râmnicu Vâlcea – Deva s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință”, a informat IPJ Sibiu.

CITEȘTE ȘI: 149 de loturi de teren vor fi scoase la licitație, într-o comună din Banat

Astfel, polițiștii au constatat că, la data de 8 iulie a.c., în jurul orei 10.45, pe A1, la km. 226, sensul Boița – Sibiu, șoferul unui autocar cu 32 de pasageri, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Timiș, a efectuat manevra de mers înapoi pe banda de urgență, pe o distanță de 1 km.

Șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice i-a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.

Sursa foto: captură video Facebook/INFO TRAFIC jud. SIBIU


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *