În Timiş, pensiile vin mai repede cu două zile

pensie 3

Mulți dintre pensionarii timișeni vor avea răgaz să se pregătească așa cum se cuvine pentru Sărbătorile Pascale, pensiile ajungând în luna aceasta mai devreme decât de obicei.

„Din dorința de a veni în sprijinul seniorilor, Casa Națională de Pensii Publice și Poșta Română și-au manifestat disponibilitatea de a devansa plata pensiilor cu două zile“, au anunțat reprezentanții CNPP.

Citeşte şi: Un medic-fantomă bântuie prin Spitalul Județean Timișoara

Astfel, banii vor ajunge la pensionari începând chiar de miercuri, plata urmând să se încheie pe 26 aprilie. Totodată, în cazul persoanelor avizate la domiliu (care nu au fost găsite acasă), plata se face până la data de 27 aprilie, la ghișeele poștale.

„Conducerea CNPP a întreprins toate diligențele în vederea întocmirii documentelor de plată și transmiterii acestora către oficiile poștale în vederea achitării drepturilor de pensie conform noului calendar“, au mai făcut cunoscut cei de la Casa Națională de Pensii Publice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *