În Timiş creşte alarmant numărul accidentelor de muncă. Numai anul trecut AU MURIT 26 de oameni, iar de la începutul lui 2017, alţi 11!

48 de persoane au suferit accidente de muncă, în Timiș, în primul trimestru al acestui an

Dezvoltarea economică aduce în plan secundar şi consecinţe nefericite. Ritmul lucrărilor este atât de intens, încât se trece, de multe ori, peste etapa pregătirii şi instruirii personalului cu privire la evitarea unor consecinţe neplăcute.

Mulţi dezvoltatori au angajat personal fără a lua în considerare acest aspect, lucru care, din păcate, începe să-şi arate efectele. În cursul anului trecut, în judeţul Timiş s-au înregistrat nu mai puţin de 26 de accidente de muncă mortale, iar statistica evoluează şi mai îngrijorător.

Astfel, în doar în primele două luni şi jumătate din acest an, s-au înregistrat 109 evenimente nefericite, 98 fiind soldate cu incapacitate temporară de muncă, iar 11, cu decese. Nu cu mult timp în urmă, un muncitor şi-a pierdut viaţa după ce a căzut de la etajul al patrulea al unei clădiri aflate în construcţie.

În aceste condiţii, au fost intensificate controalele efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, numărul acestora ajungând la 1.126, doar în primele două luni şi jumătate ale anului în curs. Pe de altă parte, continuă să persiste un fenomen negativ: neplata la timp a salariilor şi a orelor suplimentare, fiind înregistrate nu mai puţin de 325 de sesizări în acest sens.

kasai pavel„Problema securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie tratată cu maximă responsabilitate, pentru că în acest domeniu nu ne putem permite să existe lucruri făcute formal sau superficial. Angajatorii, dar şi angajaţii trebuie să conştientizeze necesitatea implementării şi aplicării întocmai a normelor în domeniul securităţii în muncă”, a declarat Pavel Kasai, inspector-şef al ITM Timiş.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *