Țigări de contrabandă aduse cu drona în România

Țigări de contrabandă aduse cu drona în România

Țigări de contrabandă aduse cu drona în România. Polițiștii de frontieră din Halmeu, județul Satu Mare, au descoperit în noaptea de miercuri spre joi o dronă cu care erau transportate colete cu țigări de contrabandă din Ucraina în România.

În livadă, în imediata apropiere a coletului, se afla şi un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani. În cadrul primelor cercetări, bărbatul a îndrumat poliţiştii de frontieră către o anexă de la capătul livezii, spre curtea imobilului în care acesta locuieşte. Aici au fost găsite alte patru colete învelite în folie neagră şi alte câteva cartuşe cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Polițiștii au anunţat autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.

Bărbatul și coletele găsite au fost transportați la sediul poliției, unde, în urma inventarierii ţigărilor, a rezultat cantitatea de 2.990 pachete cu ţigări de diferite mărci, în valoare de 34.983 lei.

Mai mulţi suspecţi

Alte trei persoane care transportau colete voluminoase au fost observate miercuri de polițiștii de frontieră de la Valea Vișeului, judeţul Maramureş.

Polițiștii au efectuat somațiile legale prin voce pentru reținerea persoanelor, însă acestea au abandonat coletele şi au fugit spre Ucraina. Polițiștii au tras două focuri de armă în plan vertical, însă nici de această dată aceştia nu s-au oprit. La faţa locului au fost descoperite opt colete, care conţineau de 5.964 pachete cu țigări cu timbru Duty-Free, în valoare de aproximativ 70.000 lei.

CITEŞTE ŞI: Cu ATV-ul prin centrul Timişoarei. Tinerii teribilişti au fost identificaţi

„O altă acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile din tutun s-a derulat ieri, 11 august, în jurul orei 23.30, în zona de competenţă a Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei – judeţul Maramureş, când colegii noştri au legitimat, pe raza localităţii Crăciuneşti, la aproximativ 500 m de graniţa cu statul vecin, un tânăr în vârstă de 22 de ani care nu îşi justifica prezenţa în zonă, la acea oră.

Deoarece în imediata apropiere au fost găsite şase colete cu țigări, acestea au fost duse la sediul sectorului, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.518 de pachete cu țigări de diferite mărci, în valoare de 52.860 lei”, se mai arată în comunicat.

În toate cazurile, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii fac cercetări pentru contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei, efectuându-se totodată verificări, în comun cu autoritățile ucrainene, în vederea identificării persoanelor implicate, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *