De ce sunt testele rapide mai puțin eficiente la depistarea variantei Omicron

INSP: 41,8% dintre cazurile de COVID-19 de săptămâna trecută au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Timiş, Cluj, Sibiu şi Braşov

Testele rapide antigen Covid-19 au o sensibilitate mai redusă decât testele de tip PCR în depistarea infecției, mai ales în cazul variantei Omicron, deoarece în momentul acesta sunt mai multe persoane imunizate față de virus iar astfel încărcătura virală este mai mică, spune medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19.

„În momentul în care efectuăm aceste teste rapide se corelează și cu rezultatul lor, adică cu sensibilitatea lor. Dacă le efectuăm în primele 5 zile de la debutul bolii, când încărcătura virală este mai mare, atunci șansa să ne dea un rezultat real este mai mare.

CITEȘTE ȘI: Rusia a trimis rezerve de sânge și materiale medicale la granița cu Ucraina

La persoanele care au un grad de imunitate, pentru că au fost vaccinate sau au trecut prin boală anterior, încărcătura virală este mai redusă, atunci probabilitatea ca unul antigen să iasă pozitiv este un pic mai mică decât la persoanele care sunt nevaccinate. Atunci este evident că «gold standard» acum sunt cele PCR.

Persoane care erau chiar simptomatice și care și-au făcut teste rapide în mod repetat și au ieșit negative ulterior au fost confirmate în urma unor variante PCR.

Cred că sensibilitatea celor rapide este afectată în momentul de față în cazul variantei Omicron, ceea ce va creea probleme din punctul de vedere al costurilor – pentru că testul de tip PCR este de cel puțin două ori mai costisitor decât un test rapid -, din punct de vedere al timpului de așteptare până la ieșirea rezultatelor.

Avem nevoie de mai multe date științifice care să compare rezultatele celor două tipuri de determinări pentru a fi în măsură să luăm niște decizii, dacă se justifică sau nu să mai facem teste antigen”, a declarat Valeriu Gheorghiță, vineri seara, la Digi24.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *