Rusia a trimis rezerve de sânge și materiale medicale la granița cu Ucraina

Rusia a trimis rezerve de sânge și materiale medicale la granița cu Ucraina

Rusia a trimis rezerve de sânge și alte materiale medicale la granița cu Ucraina. Este un nou indicator-cheie al pregătirilor militare făcute de Moscova, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters.

Actuali și foști oficiali americani spun că astfel de indicatori concreți, cum ar fi rezervele de sânge, sunt esențiali pentru a determina dacă Moscova este pregătită să lanseze o invazie, în cazul în care președintele rus Vladimir Putin ar decide să facă acest lucru.

CITEȘTE ȘI: Scăpăm de o parte din restricții: Valeriu Gheorghiță – „Vom intra în această perioadă postpandemică sau de endemie”

Dezvăluirea informațiilor privind rezervele de sânge de către oficiali americani care au vorbit sub protecția anonimatului dă mai multă greutate avertismentelor SUA că Rusia s-ar putea pregăti pentru o nouă invazie a Ucrainei, în condițiile în care a masat peste 100.000 de militari în apropierea granițelor cu Ucraina.

Aceste avertismente incud o declarație a președintelui american Joe Biden că un atac rusesc este probabil și o declarație a secretarului de stat american Antony Blinken, care a spus că Rusia ar putea lansa un nou atac asupra Ucrainei în „foarte scurt timp”.

Pentagonul a recunoscut anterior că Rusia a trimis „suport medical” în zonă. Dar dezvăluirea privind rezervele de sânge adaugă un detaliu despre care experții spun că este esențial pentru a determina pregătirea militară a Rusiei.

„Nu garantează că va avea loc un alt atac, dar nu recurgi la un atac dacă nu ai astfel de rezerve”, a spus Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta informația. Nici Casa Albă nu a comentat.

Cei trei oficiali americani care au vorbit despre proviziile de sânge au refuzat să spună în când anume au detectat SUA trimiterea acestora către trupele din apropierea Ucrainei. Cu toate acestea, doi dintre ei au spus că s-a întâmplat în ultimele săptămâni.

Oficialii ruși au negat în mod repetat că ar avea de gând să invadeze Ucraina. Dar Moscova susține că se simte amenințată de legăturile tot mai strânse ale Kievului cu Occidentul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *