Teste cu echipe de top din Serbia pentru handbaliştii alb-violeţi

Teste cu echipe de top din Serbia pentru handbaliştii alb-violeţi

Teste cu echipe de top din Serbia pentru handbaliştii alb-violeţi

SCM Politehnica Timișoara pregătește partea a doua a sezonului. Alb-violeții se antrenează la Timișoara și joacă patru partide de verificare, toate în deplasare.

Primul meci a avut loc la finalul săptămânii trecute, în compania colegei de Ligă Națională, Potaissa Turda (foto). A fost 37-37, după ce gazdele au condus la pauză cu 19-16.

„Băieții s-au mișcat bine, dar se vede că suntem în perioada de încărcare. Important este că au luptat până la final”, a apreciat antrenorul secund Andrei Păiuș.

Marcatorii echipei bănăţene în acest prim meci al anului au fost: Manojlovic 8 goluri, Bordeanu, Chira, Marjanovic – câte 5, Huta 4, Moldovan 3, Trif, Sadoveac – câte 2, Fenici, Buljina, Adoreanu – câte 1 gol. Între buturi s-au aflat Stojkovic și Pal. Belchite și Cîmpan, incomplet refăcuți, nu au putut evolua.

Următoarea verificare va fi vineri, 24 ianuarie, de la 19.00 (ora României), la Novi Sad, cu campioana Serbiei, Vojvodina. Seria partidelor de verificare se va încheia cu „dubla” împotriva liderului din Serbia, Partizan Belgrad (la 31 ianuarie și 1 februarie).

Startul oficial va fi la mijlocul lui februarie, cu CSM Bacău, în deplasare, meci din Liga Națională.

CITEŞTE ŞI: SCM USV Timișoara dă 11 rugbiști la națională pentru meciul cu Germania, în noul sezon al Campionatului European. Programul „Stejarilor”

„Ne dorim să continuăm precum am jucat împotriva lui Dinamo și vrem să ajungem la capacitate maximă, la ora partidei de la Bacău. Fără îndoială, va fi un meci greu, căci băcăuanii au început să joace bine. Avem timp să pregătim meciul și sper să luăm un start bun în 2025, cu victorie”, a spus Filip Marjanovic, extremă SCM Politehnica Timișoara.

Sursă foto: Facebook AHC Potaissa Turda


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *