Termen prelungit pentru obţinerea subvenţiei de 3.000 de euro

roşii sera

În contextul fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate în această primăvară, care au afectat creșterea și dezvoltarea răsadurilor, precum și replantarea acestora, Guvernul a aprobat prelungirea termenului pentru valorificarea roşiilor cultivate în spații protejate de către fermierii solicitanţi ai ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate pentru acest an.

Astfel, noul termen până la care pot fi valorificate roşiile cultivate în sere şi solarii, pentru obţinerea subvenţiei de 3.000 de euro pe an, este data de 15 iunie. Prelungirea a fost reglementată legal prin completarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 107/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”.

Termenul iniţial era 31 mai.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia legumicultorii sunt susținuți se află în al treilea an de implementare.

Condițiile de bază pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii sunt să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum o mie de metri pătraţi, să obțină o producție de minimum două kilograme/mp și să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin două tone şi să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăria în a cărei rază administrativ-teritorială se află suprafaţa cultivată cu tomate în sere sau solarii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *