Termen până luni pentru școli să desemneze un responsabil cu programarea cadrelor didactice pentru vaccinarea împotriva COVID

Evaluarea online, o catastrofă. Ministrul Educației: „Îmi pare rău că trebuie să o spun atât de direct”

Școlile din România au termen până luni să desemneze o persoană responsabilă cu înregistrarea unității de învățământ pe platforma alocată campaniei de vaccinare, cu centralizarea datelor de identitate și cu programarea la vaccinare a personalului din școala respectivă, conform unei adrese obținute de HotNews.ro.

„Sunt datori să anunțe persoana desemnată de către fiecare școală în așa fel încât fiecare angajat din sistemul de învățământ să știe cine este dator să-l asiste”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, contactat de HotNews.ro.

O adresă similară a fost trimisă duminică și universităților.

„Având în vedere faptul că începând cu data de 17 decembrie 2020 a intrat în vigoare H.G. nr. 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România precum și faptul că a fost deschisă etapa a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, care include populația cu grad de risc și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie/esențiale, printre care personalul din unitățile și instituțiile de învățământ, vă solicităm să diseminați informațiile către toate unitățile de învățământ în vederea întreprinderii măsurilor necesare pentru asigurarea accesului personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic la programul de vaccinare împotriva COVID-19
În acest sens, fiecare unitate de învățământ va desemna o persoană responsabilă cu înregistrarea unității de învățământ preuniversitar pe platforma alocată campaniei de vaccinare, centralizarea datelor de identitate și programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva unitate.

De asemenea, Ministerul Educației solicită înscrierea cu prioritate a următorilor angajați:
* angajații din învățământul preșcolar (unde nu e obligatoriu portul măștii de către copii)
* cadrele didactice care lucrează nemijlocit cu elevii
* angajații unităților de învățământ preuniversitar care urmează să funcționeze cu prezența fizică începând din 8 februarie.

Fiecare unitate de învățământ preuniversitar va transmite inspectoratului școlar județean /ISMB numele persoanei responsabile cu acțiunea de vaccinare, funcția și datele de contact ale acesteia în cursul zilei de 18 ianuarie, până la orele 16.00, urmând ca inspectoratele școlare să transmită situația către ministerul Educației până marți, 19 ianuarie, ora 12.00″, se arată în nota transmisă inspectoratelor școlare.

„Până mâine, ei sunt datori să anunțe persoana desemnată de către fiecare școală în așa fel încât fiecare angajat din sistemul de învățământ să știe cine este dator să-l asiste, iar ministerul să fie sigur că fiecare dintre cele 7203 unități de învățământ are o persoana desemnată”, a declarat duminică ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, contactat de HotNews.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *