Teatru pe pâine la FEST-FDR, la Timișoara

geta 1

Doar o lună ne mai desparte de spectacolele Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești. Dacă ediția din acest an a FEST-FDR a debutat în luna iunie cu spectacolele din secțiunea FEST Outdoor, iată că prima parte a lunii noiembrie este dedicată spectacolelor indoor ale festivalului.

CITEȘTE ȘI: Girocul şi Chişoda vor avea o centură ocolitoare pentru a scăpa de traficul greu

Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești este organizat de Teatrul Național din orașul de pe Bega, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, alături de UNITER. Aflat la cea de-a XXIV-a ediție a sa, FEST-FDR își consolidează poziția drept cel mai important festival dedicat dramaturgiei și teatrului românesc în context european.

Secțiunea FDR s-a construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc. Plecând de la această premisă, selecția realizată de teatrologul Oana Borș reflectă atenția specială pe care teatrele, companiile de teatru și, firește, publicul o acordă dramaturgiei de maximă contemporaneitate. Totodată, selecția propusă pune în lumină emergența unor nume noi în crearea de texte de teatru și, nu în ultimul rând, descoperirea de importante filoane dramatice în literatura și eseistica românească. Astfel, alături de nume consacrate ale dramaturgiei actuale, cum ar fi Matei Vișniec, Lia Bugnar sau Elise Wilk, și de tineri dramaturgi care explorează spectacolul de teatru dincolo de text, cum ar fi Catinca Drăgănescu sau Radu Dragomirescu, regăsim în spațiul auctorial nume ale unor cunoscuți romancieri și eseiști: Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana sau Dan Lungu, dar și regizori precum Radu Afrim, Adrian Sitaru, Carmen Vidu sau Bogdan Theodor Olteanu, actori ca Alina Grigore și Adrian Nicolae, teatrologi și jurnaliști precum Călin Ciobotari, Ionuț Sociu, Elena Vlădăreanu și Daniel Oltean.

Secțiunea FEST Indoor propune două spectacole-reper: „Pescărușul” lui Cehov, în lectura lui Andrei Șerban, și „Pansion Eden”, al unui alt regizor celebru, Árpád Schilling. Nu în ultimul rând, FEST Indoor va aduce pe scena Teatrului Național un spectacol inedit, intitulat „ImproShow”, un eveniment marca Subcarpați, creat în cadrul Atelierului Identitate, un proiect al Teatrului Național dedicat anului cultural 2021. Dezbateri interactive pe teme de mare interes și lansări de carte vor completa programul acestei ediții de festival.

Biletele s-au pus deja în vânzare la agențiile Teatrului Național de pe strada Mărășești nr. 2 și de la Sala 2, putând fi, de asemenea, achiziționate online, pe www.tntimisoara.com.

Festivalul se va deschide duminică, 3 noiembrie, la ora 18, în Sala Mare a TNT, cu „Pansion Eden”, în regia lui Arpad Schilling (ZKM Teatr, Croația / FEST) și va continua în aceeași seară, ora 20, în Sala 2, cu premiera „Sunt o babă comunistă” după Dan Lungu, în regia Antonellei Cornici, o producție a Teatrului Național Timișoara. Luni, 4 noiembrie, la ora 18, în Sala Mare va avea loc „ImproShow” (Subcarpați / FEST), iar publicul prezent două ore mai târziu în Sala 2 va putea viziona „Despre tandrețe” de Matei Vișniec, în regia lui Felix Alexa (Teatrul Dramaturgilor Români / FDR). La ora 20,30, în Sala Mare a Teatrului German, va fi momentul pentru spectacolul „Ilegitim”, pe un text colectiv de Adrian Sitaru și Alina Grigore, în regia Adrian Sitaru (Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca/ FDR).

Sala Mare a TNT va găzdui marți, 5 noiembrie, la ora 18, o reprezentație cu „50 de secunde” de Daniel Oltean, în montarea lui Eugen Gyemant (Teatrul Național București/FDR), iar la Sala 2 este programat, la ora 20, spectacolul „Povești de dragoste” la prima vedere după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, în regia lui Tudor Lucanu (Teatrul Național Cluj-Napoca /FDR). Seara se va încheia la ora 21, la Studio „Uțu Strugari”, cu „Această Sonie” de Lia Bugnar, în regia aceleiași (Teatrul Luni București / FDR).

Miercuri, 6 noiembrie, la ora 18, în Sala Mare se va juca „Taximetriști” de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, în regia lui Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul „Apollo 111”, București / FDR), iar la ora 20, la Sala 2, va fi vremea pentru „Legături primejdioase” de Christopher Hampton după Choderlos de Laclos, un spectacol regizat de Cristi Juncu (Teatrul Mic, București/FDR).
Joi, 7 noiembrie, la ora 18, în Sala Mare va avea loc o reprezentație cu „Medea’s Boy”, dramaturgia Ionuț Sociu, și fragmente din „Medeea” de Euripide, regia Adrian Măjeri (Teatrul „Apollo 111”, București / FDR), urmând ca la ora 20, în Sala 2, publicul să aibă parte de „Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco, în viziunea regizorală a lui Radu Iacoban (Teatrul „Maria Filotti” Brăila / FEST). „În numele tatălui” de Elena Vlădăreanu, în regia lui Robert Bălan (Asociația „Art No More”, București/ FDR ) va fi ultima propunere a serii și va putea fi vizionată, de la ora 21, la Studio „Uțu Strugari”.
Vineri, 8 noiembrie, la ora 20, în Sala 2 se va juca „Timișoara. Capăt de linie” de Peca Ștefan, în regia Anei Mărgineanu (Teatrul Național Timișoara / FDR), iar la ora 21, la Studio „Uțu Strugari”, „Cercurile încrederii” de Radu Popescu, un spectacol montat de Mihaela Lichiardopol (Teatrul Național Timișoara / FDR). Sâmbătă, 9 noiembrie, Sala Mare va fi, de la ora 18, gazda producției „Feminin” de Elise Wilk, regizate de Eugen Jebeleanu (Teatrul Tineretului Piatra-Neamț/ FDR), iar la Sala 2 se va prezenta, de la ora 20, spectacolul intitulat „Despre oameni și cartofi”, text și regie Radu Afrim (Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe/ FDR).

Duminică, 10 noiembrie, publicul este așteptat la ora 18, în Sala Mare, cu „Experimentul P.” de Radu Dragomirescu, în regia lui Alexander Hausvater (Teatrul „Alexandru Davila” Pitești/ FDR), respectiv la 20,30, în Sala Mare a Teatrului German, cu „Jurnal de România. Timișoara”, textul și regia Carmen Vidu (Teatrul German de Stat Timișoara/ FDR). Luni, 11 noiembrie, la ora 21, la Studio „Uțu Strugari” este programată o reprezentație cu „În umbra marelui plan”, regia și dramaturgia Catinca Drăgănescu („Reactor”, Cluj-Napoca/ FDR), iar la ora 21, la Sala 2, în închiderea festivalului, una cu „Pescărușul” de A.P. Cehov, o montare semnată de Andrei Șerban (Unteatru, București / FEST).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *