„Tătucul” Robu îşi mai face o echipă

Nicolae Robu e genul de conducător căruia îi place să controleze absolut tot ce mişcă în jurul său.

Vorbind în termenul politic consacrat în ultimii ani, primarul Timişoarei e acel „tătuc” care are grijă ca lucrurile să meargă cum trebuie într-o comunitate, iar oamenii să ştie obligatoriu că lui i se datorează starea de bine.

„Tătucul” se diferenţiază net de noţiunea de „baron”, pentru că presupune o altă abordare: chiar din denumire, are inclus sentimentul patern, implicarea dezinteresată, aşa cum se întâmplă într-o familie, unde tatăl se mulţumeşte doar cu recunoaşterea meritelor, fără alte privilegii.

Ca oricărui „tătuc”, şi lui Robu îi place să se bage acolo unde lucrurile nu merg bine, pentru a primi, apoi, recunoştinţa comunităţii.

A făcut-o în nenumărate rânduri, construind noi echipe, care, evident, gravitau în jurul său.

Cu unele i-a reuşit, cu altele, nu a avut prea mare succes. De pildă, cu echipa de fotbal a cam dat-o în bară, în ciuda implicării masive, la fel cum a încercat şi cu organizarea unei galerii care să-i susţină pe jucători.

Acum, e rândul celor de la filarmonică să se grupeze în jurul „tătucului” Robu, care construieşte, de data asta, o echipă de… instrumentişti!

Desigur, totul se face pentru ca orchestra să cânte bine, aşa cum se întâmplă la Viena. Că va cânta şi cum îi place lui Robu, e un aspect complementar, ce ţine de definiţia „tătucului”. Va avea primarul mână mai bună la instrumentişti decât a avut la fotbalişti?

De data asta, nu prea mai contează, pentru că un spectacol la filarmonică nu se compară cu un meci pe stadion, unde echipa depinde de rezultatul imediat şi nu prea ai pe unde scoate cămaşa în caz de eşec.

Poate să aducă primarul instrumentişti dintre cei mai modeşti şi să spună că fiecare dintre ei e un mic George Enescu, fiindcă nu se vor găsi prea mulţi care să-l contrazică pe „tătucul” Nicolae Robu că nu a construit o echipă care cântă bine.