Țara arde și baba se piaptănă: uniformă școlară pe timp de pandemie

uniforma

Țara arde și baba se piaptănă, spune o veche vorbă din popor, dar iată că parlamentarii noștri țin morțiș, măcar din când în când, să o scoată de la naftalină.

CITEŞTE ŞI: Alertă în vestul ţării! Nouă localități, aproape de carantină: zeci de infectări cu Covid

În contextul în care școala online e acum pe buzele tuturor, senatul a adoptat o propunere legislativă prin care să i se acorde, anual, fiecărui elev din învăţământul obligatoriu de stat 350 de lei (sumă care va fi împărțită în cote egale pe fiecare semestru) pentru… uniformă, pe care să o poarte eventual acasă, în fața calculatorului.

Uniforma școlară a dispărut din peisajul românesc la începutul anilor ’90, fiind considerată o reminiscență a regimului comunist.

CITEŞTE ŞI: Focar de COVID-19 într-o fabrică din vestul ţării

Ne-am lepădat rapid de vechiul trend în favoarea hainelor de firmă, afișate apoi cu ostentație pe holurile școlilor ca simbol al prosperității. Între timp, trăgând cu ochiul în curtea școlilor mai cu ștaif de prin alte state, a fost readusă în discuție ideea reintroducerii uniformei școlare în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Fără succes prea mare, însă.

În timp ce 90 la sută dintre elevii din Anglia care merg la școală poartă uniformă, aceasta fiind considerată un element distinctiv aparte și un motiv de mândrie, în România îi numărăm pe degete.

Consultați, părinții au venit cu două argumente mari și late: unii au invocat motivul financiar, respectiv că uniforma ar costa prea mult (aspect care, iată, ar putea fi rezolvat, cel puțin parțial, prin acest proiect de lege), în timp ce alții s-au simțit ofensați, motivând că ținuta vestimentară obligatorie ar prejudicia imaginea copilului care nu poate sta în bancă decât îmbrăcat cu Gucci.

Proiectul de lege al Senatului, care reprezintă, de fapt, o completare a unei legi mai vechi, din 2007, privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, a fost trimis la Camera Deputaților pentru dezbateri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Țara arde și baba se piaptănă: uniformă școlară pe timp de pandemie

  1. Ca sa fie complet articolul mentionez ca Spiru Haret era un mare comunist , el introducand uniforma la finele secolului XIX , impreuna cu alte masuri de modernizare radicala a invatamantului romanesc . Dixit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *