Tandemul Dragnea-Daea a repus TVR pe harta audienţei: Criticată de opoziţie, televiziunea publică a dat lovitura cu ‘Viaţa Satului’

dragnea daea

TVR 1 a difuzat în zilele de 12 şi 19 mai două ediţii speciale ale emisiunii „Viaţa Satului”, în care protagoniştii au fost preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi ministrul Agriculturii, Petre Daea. Deşi a stârnit numeroase reacţii de revoltă, participarea celor doi la emisiunea „Viaţa Satului” în campania electorală a adus TVR o audienţă mult mai mare decât audienţa obişnuită a emisiunii, notează paginademedia.ro.

Liviu Dragnea a fost invitat în a doua parte a emisiunii „Viaţa Satului“, de la ora 12.00 la ora 12.40, iar peste 300 de mii de români l-au urmărit pe preşedintele PSD vorbind despre agricultura şi produsele româneşti şi Legea dublului standard.

Astfel, TVR 1 s-a clasat pe locul al doilea în topul audienţelor la nivel naţional, imediat după Antena 1, cu 361.000 de telespectatori, potrivit Pagina de Media.

România TV s-a clasat pe locul al treilea, cu 332. 000 de telespectatori. Audienţa a fost ceva mai mică la nivel urban. Astfel, doar 96.000 de români au urmărit emisiunea, TVR clasându-se pe locul şase.

La a doua prezenţă consecutivă la „Viaţa Satului“, Liviu Dragnea a avut parte de ceva mai puţini români în faţa televizoarelor. De data aceasta, a fost în prima parte a emisiunii (10.00-12.00).

Astfel, 234.000 de telespectatori urmăreau emisunea, iar TVR a ocupat locul patru la nivel naţional, într-un top condus de Pro TV, cu aproape 400.000 de telespectatori. Topul a fost completat de Antena 1 şi România TV, conform stiripesurse.ro.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Tandemul Dragnea-Daea a repus TVR pe harta audienţei: Criticată de opoziţie, televiziunea publică a dat lovitura cu ‘Viaţa Satului’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *