Tânăr arestat preventiv după ce a încercat să tâlhărească o femeie

În data de 23.11.2019, în jurul orei 20:10, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie de 63 de ani, din municipiul Orăștie, cu privire la faptul că, după ce a ieșit din incinta unui supermarket din Orăștie și se deplasa spre domiciliu, la intrarea în scara blocului în care locuiește, un bărbat necunoscut (venind din spate) a trântit-o şi a încercat să îi sustragă poșeta pe care o avea pe umăr. Femeie s-a opus agresorului, astfel încât acesta nu a reușit să îi sustragă niciun bun și s-a îndepărtat.

Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz, iar în scurt timp, în urma investigațiilor efectuate, au identificat un tânăr de 22 de ani, din Orăştie, faţă de care au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

În cursul zilei de ieri, tânărul a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Orăștie, care au dispus, faţă de acesta, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

          Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi după lăsarea întunericului, pe străzi pustii sau neiluminate. 

          Nu afişaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, telefoane mobile ori sume mari de bani. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi, astfel, şansele de identificare, prindere şi pedepsire ale agresorului.

Sursa: IPJ Hunedoara

Foto: Arhivă

 

hunedoaralibera

 


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns