Tâlhărie în vestul țării: unei femei de 87 de ani i-au dispărut din casă 300.000 de euro

seif

Polițiștii arădeni au demarat o anchetă după ce aproximativ 300.000 de euro ar fi fost furați dintr-un seif aflat în casă unei femei de 87 de ani, din localitatea Pancota, victima relatând că o persoană mascată a intrat peste ea în locuința și a agresat-o până a spus unde ține banii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat joi, 26 noiembrie, că presupusul furt a fost raportat de un bărbat de 59 de ani din localitate. El a relatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința mamei sale, de unde ar fi sustras o suma de bani.

„Din cercetări a reieșit că o persoană mascată ar fi pătruns, prin efracție, în imobilul în cauza unde, adresând amenințări verbale cu acte de violență femeii de 87 de ani, i-a cerut să îi indice locul unde se află banii. Autorul, prin forțarea unui seif, ar fi reușit să sustragă suma de aproximativ 300.000 de euro, așa cum reiese din declarațiile persoanei vătămate”, a declarat reprezentanta IPJ Arad.

Se pare că suma de bani din seif ar fi aparținut unui membru al familiei octogenarei.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

sursa: ziare.com


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Tâlhărie în vestul țării: unei femei de 87 de ani i-au dispărut din casă 300.000 de euro

  1. Neoamenii TREBUIE prinși, judecați și pedepsiți cum se cuvine. Sunt convinsă că Poliția își va face datoria cu tenacitate șli curaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *