Tăiere ilegală de arbori la Clopodia

arbori clopodia

Un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara a surprins, în flagrant, o persoană care tăia, în mod ilegal, arbori din pădure.

CITEȘTE ȘI: Șoc la Dumbrăvița: cel mai nou bloc din comună este la un pas de a fi demolat!

Pe timpul acţiunii ce a avut loc în zona împădurită din apropierea localităţii timișene Clopodia, jandarmii au depistat un bărbat în vârstă de 63 de ani, în timp ce tăia arbori din specia salcâm, cu ajutorul unui motofierăstrău.

La faţa locului au fost găsiţi arbori tăiaţi, a căror cantitate depăşeşte opt metri cubi.

Oamenii legii au sesizat lucrătorii Ocolului Silvic „Lunca Timişului”, cărora le-au dat în custodie lemnul tăiat.

CITEȘTE ȘI: Crăciunul vine mai devreme. Măsură şoc pentru întreaga economie: salariul minim creşte cu 20% pentru 1 milion de angajaţi, pentru cei cu studii superioare şi cei care au minim 15 ani vechime

În acest caz au fost întocmite actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere faptul că tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional reprezintă infracţiune. Motofierăstrăul folosit a fost confiscat, până la finalizarea cercetărilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *