
Italian dat în urmărire internațională pentru fraudă, prins în România: prejudiciul ajunge la 250.000 de euro
„În urma cooperării dintre Poliţia Română şi autorităţile judiciare italiene, a fost depistat un urmărit internaţional care se sustrăgea…

„În urma cooperării dintre Poliţia Română şi autorităţile judiciare italiene, a fost depistat un urmărit internaţional care se sustrăgea…

Alertă pentru clienții unei mari companii. Operatorul de telefonie a trimis un mesaj pentru a-și avertiza abonații cu privire la fraudele posibile prin intermediul apelurilor telefonice.

Investițiile – necesare, de altfel – făcute după Revoluție în infrastructura rurală din Timiș au fost însoțite, în dese rânduri, de veritabile tunuri date de celebrii băieți deștepți. Nu ăia din energie, ci alții, dar la fel de “energici” în aspirarea banilor publici.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează că, în spaţiul public, circulă e-mailuri false trimise în numele…

Principalul vector folosit de răufăcătorii care operează în perioada de Black Friday este ţintirea potenţialilor clienţi cu e-mail-uri care promit chilipiruri…

Un grup infracţional organizat româno – danez, care a produs un prejudiciu de şapte milioane de euro, a fost anihilat în urma unei operaţiuni a DIICOT…

Omul de afaceri Nikolaus Mann a fost condamnat, de Tribunalul Arad, la 15 ani de închisoare.