Italian dat în urmărire internațională pentru fraudă, prins în România: prejudiciul ajunge la 250.000 de euro

mascati 2

Un italian, dat în urmărire internațională pentru fraudă, a fost depistat de poliţişti la Topliţa, judeţul Harghita. Acesta a fost condamnat de autorităţile italiene la 3 ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă, prejudiciul fiind de 250.000 euro, şi se sustrăgea executării pedepsei, informează IGPR.

„În urma cooperării dintre Poliţia Română şi autorităţile judiciare italiene, a fost depistat un urmărit internaţional care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani de închisoare, pentru bancrută frauduloasă. Bărbatul a fost depistat în Topliţa, judeţul Harghita, la adresa de reşedinţă, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din Harghita, cu sprijinul poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale Topliţa. Cetăţeanul italian ar fi cauzat, prin activitatea infracţională, un prejudiciu de aproximativ 250.000 de euro”, conform unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române, potrivit News.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *