Au părăsit Şandra natală, dar n-au uitat-o, chiar dacă s-au mutat de ani buni în prospera Germanie, ţara lor de origine.
În 1883, când s-a înfiinţat aşezarea timişeană, ea număra 16 familii de sârbi, iar şvabii erau majoritari. Astăzi, mai locuiesc în comună doar 3-4 familii de nemţi, însă consătenii lor de odinioară, stabiliţi peste hotare, mai duc dorul meleagurilor pe care s-au născut. De aceea, de Kirchweih, se întorc cu drag acasă, iar numărul lor tinde să crească, în condiţiile în care nu puţini sunt germanii din generaţia tânără care doresc să vadă Şandra pe care o ştiu doar din poveştile bunicilor.
„Am avut recent bucuria de a-l revedea pe președintele Asociației Șvabilor din Germania, un anume domn Schuh, născut la noi în comună, care a ales să petreacă aici câteva zile de concediu. A venit cu nepoții și a fost impresionat de ce a văzut, chiar dacă satul copilăriei lui, așa cum a fost, a devenit amintire.
Anul trecut am avut ideea de a reînvia tradiția Kirchweih-ului”, dar am pornit la drum cam cu inima îndoită, neștiind dacă manifestarea va mai avea priză la public acum, când nu prea mai sunt nemți la Șandra.
Surpriza plăcută a fost că am avut ca oaspeți 60 de șvabi reveniți în Banatul natal, iar ceremonia, organizată ca pe vremuri, în maniera tradițională pe care o cunoscuseră ei, a avut de a-i emoționa. Am văzut atunci lacrimi în ochii multor bătrâni, și nu numai germani, ci oameni care au prins vremurile de altădată ale sărbătorii noastre din 3 mai.
Am semnale că, anul viitor, o să vină foarte multă lume la Kirchweih. Urmașii șvabilor de la Șandra, născuți în Germania și nevorbitori de română, par a fi interesați să vadă pe viu comuna din albumul cu poze alb-negru de familie, în care Kirchweih-ul, eveniment memorabil pentru întreaga obște, era imortalizat cum se cuvine, în imagini cu alaiul costumelor populare sau cu pitorescul pom decorat cu panglici”, ne spune Luchian Savu, primarul localităţii.
În centrul acesteia, monumentală şi deosebită, vechea biserică catolică-unicat, cu două turle şi „pălărie” la mijloc, aşteaptă parcă şi ea să-şi regăsească însemnătatea odată cu revenirea nemţilor, enoriaşii ei statornici…
