Emoţii în prima zi de școală. Baloane umplute cu ciocolată, la Școala gimnazială 30

generala 30 2

Ca în fiecare toamnă, începerea noului an şcolar a stat sub semnul emoţiei şi al bucuriei reîntâlnirii cu dascălii şi colegii. Fiecare elev a început o nouă etapă din viaţă, una în care va acumula cât mai multe cunoştinţe şi va învăţa lucruri noi.
generala 30 3
Cei mai mici, din clasele pregătitoare, însoţiţi de părinţi şi de bunici, au păşit pentru prima dată în şcoli şi au fost extrem de mişcaţi atunci când şi-au cunoscut învăţătoarea. Elevii din clasele mai mari s-au bucurat de reîntâlnirea cu diriginţii şi cu colegii lor.

Încă de la primele ore ale dimineții, mii de copii și părinți, cu buchete de flori în brațe, se îndreptau spre unitățile de învățământ.
generala 30 1 1
La Şcoala gimnazială nr.30 din Timişoara, deschiderea festivă a început de la ora 8,30. Directoarea Mihaela Șora le-a urat celor mai mici un călduros bun venit, spunându-le că trebuie să fie încrezători în propriile forţe, să aibă multă răbdare şi să nu se descurajeze dacă nu vor primi un calificativ care nu o să-i mulţumească. Dintre membrii consiliului de administraţie al şcolii a fost prezent Dan Idolu, care le-a spus părinţilor şi elevilor că unitatea de învăţământ este bine cotată şi dispune de spaţii moderne şi dascăli buni.

Surprize pentru cei mai mici

Datorită numărului mare de cereri de înscriere, La Şcoala nr. 30 s-au înfiinţat zece clase pregătitoare. În condiţiile în care unitatea de învăţământ este suprapopulată, aceasta va fi dotată cu mai multe containere.

Din cauză că Primăria Timişoara a întârziat procesul de achiziţie a acestora, cei din şcoală au fost nevoiţi să transforme sala multifuncţională şi o sală de afterschool în clase, rezolvând astfel problema. „Sperăm ca în luna octombrie să sosească aceste containere.

Oricum acum nu mai este o urgenţă”, a spus Mihaela Şora. Cei mai mici au fost primiţi de colegii lor mai mari sub un tunel de flori, iar în clasele frumos pavoazate, i-a aşteptat baloane mari umplute cu dulciuri şi alte surprize.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *