Șvabi în toată regula
Spre deosebire de viziunea expansionistă a Imperiului Otoman, limitată la cucerirea de teritorii, Imperiul Habsburgic și, mai apoi, cel austro-ungar, a avut alte planuri pentru regiunile românești asupra cărora și-a întins dominația. Gândirea pragmatică a noii orânduiri a impus conturarea unor direcții de fructificare a acestor teritorii, nu doar de ocupare efectivă.
Banatul de câmpie a fost poate cea mai provocatoare regiune din acest punct de vedere, întrucât zona, preponderent mlăștinoasă și cu puține comunități de oameni, nu oferea la prima vedere prea multe perspective de dezvoltare. În astfel de condiții, un prim pas important a fost colonizarea regiunii cu oameni de pe întreg imperiul.
Cum au ajuns germanii în Banat?
”Au fost trei valuri de colonizare. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea au venit 115.000 de germani în Banat, aduși cu ambarcațiuni pe Dunăre”, povestește Siegfried Thiel, redactorul-șef al ziarului în limba germană Banater Zeitung.
Etnicii germani au fost de acord să părăsească vatra părintească pentru promisiunea unei vieți mai bune. Monarhia le promisese scutiri de taxe, o parcelă de pământ, beneficii pe care nu le aveau în țara lor de baștină. De asemenea, copiii au beneficiat de învățământ de patru clase gratuit.
Primii germani sosiți în Banat, după 1716, au avut cea mai dificilă sarcină. După circa 150 de ani de dominație turcă, au găsit zona pustiită, cu multiple boli generate de mlaștini. A fost nevoie de un proces anevoios de desecare și abia despre a treia generație se poate spune că a avut parte de o viață bună.
De altfel, pe acest curs al istoriei, circulă și o legendă, care spune că ”prima generaţie a cunoscut moartea (der Tod), pentru că ciuma a afectat întreaga regiune, a doua generaţie a cunoscut nevoile (die Not), întrucât pământul trebuia făcut să rodească şi doar a treia generaţie a avut pâinea (das Brot)”.
După colonizare, etnicii germani s-au ocupat în primul rând cu agricultura. Mai apoi, au început să vină și meșteșugari, serviciile lor fiind căutate atât de armata din Cetate Timișoarei, cât și de celelalte comunități germane.
Sistematizarea a fost cea de-a treia etapă importantă în dezvoltarea Banatului. Pentru ca lucrurile să nu fie făcute la întâmplare, imperiul a trimis aici arhitecți și ingineri. Aceștia au configurat așezările, pe cele noi, dar și pe cele deja existente, după un anumit aliniament geometric, casele fiind construite pe lungimea parcelei, pentru a nu răpi din suprafața frontală, cu cerdac și pod înalt. Germanilor le datorăm serviciul cadastral, unic la acea vreme pe teritoriul românesc, prin care fiecare proprietate era măsurată și înregistrată, pentru a preîntâmpina incertitudinile privind posesorii ei de drept.
Din Banat au plecat zeci de mii de etnici germani
Rând pe rând, așezările germane începeau să prindă contur, iar localnicii să le amprenteze o identitate specifică.
”În perioada interbelică, asistăm la o adevărată efervescenţă demografică a populaţiei germane atât pe teritoriul Banatului, cât şi pe cel al întregii Românii. În Regatul României, trăiesc peste 800.000 de germani, iar în Timişoara, aproape 50% din populaţie este germană”, aflăm de la dr. Ioan Fernbach, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banat (FDGB).
Nu se știe precis în care moment anume, însă germanilor care s-au stabilit în Banat a început să li se mai spună ”șvabi”, cu referire la Suabia, un teritoriu din sud-vestul Germaniei. De asemenea, răspândită este și denumirea de ”nemți”, însă aceasta are o conotație peiorativă pentru mulți etnici germani, fiind asociat cu dictatura hitleristă.
Șvabii nu vorbeau germana literară, ci un dialect al acestei limbi. ”Germana literară se învăţa doar la şcoală, se citea în cărţile împrumutate de la bibliotecă şi era folosită de preot în predica sa, la biserică”, ne spune Ioan Fernbach.
În plus, comunitățile se diferențiau prin grai (anumite cuvinte fiind distinctive de la un sat la altul). ”Și astăzi, graiul șvăbesc diferă de la un sat la altul. Unele cuvinte sunt distincte și pot fi doar subînțelese de șvabii altui grai. Cu Timișoara e altceva… Aici e o <<germană de Timișoara>>, datorită influențelor vieneze. Totuși, germana din Iosefin era alta decât cea din Traian, de exemplu, prin câteva cuvinte distincte”, explică Siegfried Thiel.
Nu doar graiul s-a transmis din generație în generație, ci și tradițiile, multe dăinuind și astăzi. Kirchweih – sărbătoarea anuală a hramului bisericii romano-catolice, un regal al tradițiilor și portului popular – este una dintre ele. Kirchweih-ul se mai organizează astăzi doar în câteva localități, din cauza migrației masive a etnicilor germani după Revoluția din 1990.
În prezent, în Banat mai sunt aproximativ 8.000 de etnici germani. ”În Cenad, pe strada mamei mele, erau odinioară un sârb și un maghiar; în rest, zeci de germani. La un moment dat, pe strada respectivă, mai rămăsese un singur etnic german. Pe urmă a plecat și mama mea…”, își amintește redactorul-șef al Banater Zeitung.
Moștenirea șvabilor
Treptat, unii șvabi au început să se mute în jurul Cetății Timișoarei. Cartierul Freidorf de astăzi este de fapt o fostă comună înființată de țăranii germani veniți din diferite sate.
De asemenea, Fabric, una din zonele periferice ale Cetății, a devenit, cartier al orașului, fiind populat cu etnici germani care au preferat să lucreze într-o fabrică mai degrabă decât pământul de la țară. De aici, și denumirea.
În paralel, Timișoara trecea printr-o transformare de anvergură: străzi pavate, clădiri spectaculoase, prima fabrică de bere de pe teritoriul României de ast²zi, iluminatul electric stradal, grădina de trandafiri concepută de grădinarul Europei de la acea vreme – Mühle, tramvaiul tras de cai, prima bibliotecă de împrumut a cărţilor din Imperiul Habsburgic, primul ziar tipărit din România „Temeswarer Nachrichten”, sunt câteva dintre realizările capitalizate cu ajutorul germanilor care au trăit în orașul devenit o bijuterie a imperiului.
Meșteșugurile erau din ce în ce mai căutate în Cetate și în împrejurimi, dar și alte profesii, precum cea de brutar sau croitor. Treptat, etnicii germani au deschis cafenele, au început să vină medici, avocați din Germania, iar Timișoara și Banatul au cunoscut o dezvoltare economică din ce în ce mai vizibilă, distingându-se de alte teritorii românești.
Din rândul etnicilor germani s-au ridicat personalități remarcabile, pe care istoria le-a consemnat ca atare, precum poetul Nikolaus Lenau, grădinarul Wilhelm Mühle, celebrul actor Johnny Weissmüller, pictorul Stefan Jäger, scriitorul Adam Müller Guttenbrunn, arhitectul Mathias Hubert, primarul Karl Küttel și mulți alții. Desigur, fără să-i uităm pe cei doi șvabi bănățeni care – emigrând în Germania – au fost distinși cu Premiul Nobel: Herta Müller (2009) și Stefan Hell (2014).
Amprenta etnicilor asupra Banatului nu se rezumă doar la sistematizare, agricultură, meșteșuguri, ci se reflectă și în aria culturală a zonei, incluzând bijuteriile arhitecturale cu care se mândrește Timișoara.
”Nu pot să întorc comunitatea germană, ca să mai fim din nou două sute și ceva de mii de bănățeni germani. Dar aș dori să avem și pe viitor un guvern care să accepte să ne desfășurăm mai departe cultura și tradițiile noastre, să putem studia și publica în limba germană. Pentru asta, avem nevoie de sprijin, pentru că din resurse proprii nu poți ca minoritate mică să te descurci singur. Mai ales că noi dăm ceva substanțial înapoi: îmbogățim cultura acestei zone, în care, acum 300 de ani, germanii, fără a ne ridica în slăvi, au început să facă ceva pentru ceea ce este Banatul astăzi”, a subliniat Siegfried Thiel.
