Suspans privind prefectul Timișului

groza 1

”Prefectul trebuie să fie al primarilor” este argumentul prin care PNL Timiș încearcă să păstreze această funcție pentru care și USR PLUS emite pretenții. Guvernul urmează să ia o decizie, zilele acestea, privind soarta prefectului județului Timiș, hotărârea fiind încă amânată din cauza neîncheierii negocierilor politice.

Atât liberalii, cât și useriștii, doresc postul, fiecare cu argumentele lui. Cei din partidul lui Dan Barna consideră să e normal să primească postul de prefect în Timiș, având în vedere scorul politic obținut la alegerile generale. Liberalii sunt însă de o cu totul altă părere.

”Nu la alegerile generale trebuie să ne uităm, ci la cele locale. Cea mai mare parte a activității prefectului este legată de UAT-uri, de primarii acestora. Or, noi, PNL, avem aproape 50 la sută dintre primarii din județ, așa că normal ar fi să avem tot prefect liberal. Ne dorim să păstrăm funcția și avem speranță ca după negocierile de la București să avem prefect tot de la PNL. Deocamdată, din câte știu, discuțiile nu s-au încheiat”, a declarat Dănuț Groza, secretar general interimar al PNL Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Suspans privind prefectul Timișului

  1.  Nene Danut,te umfli in penele ca vad ca esti cam rotunjor in obrajori si-depasesti pe godacu’ cacaniu de  Alba? Nu-i vorba de SUsPAns mai degraba  de SUSPIN la ce prefecti ati scos din basca ‘monstruoasei coalitii’  !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *