
Comuna timișeană Dudeștii Vechi, din vecinătatea zonei de frontieră Triplex Confinium, va beneficia de un sistem modern de monitorizare și siguranță a spațiului public.
Proiectul, finanțat prin PNRR cu o sumă de 2,35 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 374 de mii de lei reprezintă cofinanțarea din bugetul local, va permite achiziționarea echipamentelor specifice și amenajarea unui sistem integrat de supraveghere video, care să permită inclusiv înregistrarea imaginilor ca mijloc de probă. Perioada de implementare a acestui proiect este de 36 de luni.
CITEȘTE ȘI: Mai multe consultații și analize decontate de stat
Colțul vestic al județului Timiș și al țării, zonă în care se află situată și comuna Dudeștii Vechi, se află situat pe una dintre rutele preferate ale imigrației ilegale și traficului de persoane, fapt care face ca acest proiect să prezinte interes nu doar pentru comunitatea locală, ci și la un nivel mai larg.