Suflu nou pe banca tehnică a Juniorilor 3 de la SCM Poli: Dan Morar

Suflu nou pe banca tehnică a Juniorilor 3 de la SCM Poli: Dan Morar

Suflu nou pe banca tehnică a Juniorilor 3 de la SCM Poli: Dan Morar

Campionatul Național de handbal – Juniori 3, ediţia 2023/2024, va începe la finalul acestei săptămâni. Echipa SCM Politehnica Timişoara face parte din Seria K, alături de CSM Reșița, CSS Gloria Arad, Unirea Sânnicolau Mare, CS Giroc-Chișoda, CSC Moșnița Nouă, Școala Generală 7 Timișoara și LPS Banatul Timișoara, a transmis clubul alb-violet.

Se va juca tur-retur, 14 etape. SCM Poli – Juniori 3 (jucători născuți în 2009 și 2010) are un nou antrenor, pe Dan Morar. Născut la 25 iunie 1991, Morar a început să antreneze la 20 de ani, în localitatea natală, Sânnicolau Mare. Apoi, el a fost cooptat la clubul din Moşniţa Nouă, iar acum a acceptat oferta făcută de SCM Timișoara.

„Avem un lot de 20 de sportivi, o grupă relativ nou formată. Am primit câteva transferuri, dar îi avem și pe jucătorii pregătiți sezonul trecut de Emil Stolojan. Ne punem mari speranțe că vom face un campionat bun. Consider că la acest club obiectivul trebuie să fie, în fiecare an, cel puțin calificarea la turneul final”, a declarat Dan Morar.

În prima etapă a campionatului, SCM Poli J3 va juca pe terenul fostei echipe a lui Dan Morar, CSC Moșnița Nouă. Partida va avea loc duminică, 17 septembrie.

Vă reamintim că Juniorii 3 (antrenor Dan Morar) şi Juniorii 4 (antrenor Cristina Şunei) ai SCM Poli au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la un turneu în localitatea Făgăraș, unde au ocupat locul I, la ambele grupe.

Foto: Facebook / SCM Politehnica Timişoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *