”Stop joc!” la Giroc. Ultimatum pentru „combinațiile” din primărie. Vicele Dan Vîrtosu: „De astăzi, am plecat pe un nou drum”

”Stop joc!” la Giroc. Ultimatum pentru "combinațiile" din primărie. Vicele Dan Vîrtosu: "De astăzi, am plecat pe un nou drum"

Se precipită lucrurile la Giroc, comuna timișeană care a fost cap de afiș zilele trecute, după acțiunile în forță ale DNA. Au fost vizați importanți oameni de afaceri, s-a anunțat și implicarea a doi parlamentari și iată că acum apar reacții și din rândul administrației locale.

Dan Vîrtosu, viceprimarul cu atribuții de primar, a convocat o ședință-fulger cu angajații instituției, în care a transmis că, de acum încolo, s-a terminat cu combinațiile, cu presiunile și cu amenințările de orice fel și că legea trebuie respectată.

”Stop joc!” spune Dan Vîrtosu, într-un mesaj în care îndeamnă categoric la respectarea legii, admițând, totodată, că lucrurile nu au stat așa până în prezent:

”Azi am avut o ședință foarte scurtă cu toți angajații Primăriei Giroc. Scurtă doar pentru că, de data aceasta, mesajul principal pe care l-am transmis colegilor mei a fost unul singur: STOP JOC! Evident, voi avea același discurs și în fața aleșilor locali, în prima întâlnire oficială pe care o vom avea.

Personal, le-am mulțumit tuturor funcționarilor din administrație pentru tot efortul pe care l-au depus pentru comunitate, în toată această perioadă extrem de tulbure. Evident, mai avem mult de muncit! În primul rând, suntem obligați să recâștigăm încrederea girocenilor și chișozenilor și, nu în cele din urmă, să redăm oamenilor administrația locală. Și, în tot acest timp, să reclădim! Cărămidă cu cărămidă!

Le-am transmis colegilor mei că nu e cazul să analizăm, acum, de ce suntem în această postură sau de ce administrația locală a ajuns la o cotă de încredere atât de mică. Lucrurile sunt clare! Și nu e deloc complicat de înțeles că LEGEA si respectul față de lege sunt obligatorii pentru toată lumea. Atât pentru cei din afara Primăriei Giroc dar mai ales pentru noi cei din administrația locală! Respectarea legii NU este o opțiune și am vrut ca acest lucru sa fie extrem de limpede pentru toți funcționarii.

E clar că, așa cum le-am expus și colegilor mei, de azi încolo lucrurile se vor schimba si așa și trebuie să fie! Nimeni – dar absolut nimeni! – nu e mai presus de lege, indiferent cine e sau pe cine reprezintă. Din acest moment, legea bunului-simț va fi prioritară și singura care va guverna administrația locală din Giroc. Fie că unora le convine sau nu! S-a terminat cu presiunile și cu amenințările de orice fel, iar oricine întâmpină astfel de probleme, așa cum am spus, ușa mea e mereu deschisă. Lucrurile nu vor rămâne nerezolvate pentru că, în primul rând, sunt un partener de dialog si un om de echipă!

Repet: de azi, lucrurile se schimbă! Și cine nu poate să se schimbe, a fost rugat să-și caute norocul în altă parte. Dar nu aici! Aici viața de huzur, împletită cu combinații de orice fel, s-a terminat! Dacă nici acum, nu înțelegem că avem nevoie de un moment zero, de un reset sau de un restart… atunci ne meritam soarta! Punem lacăt pe Primărie si plecăm acasă!

În același context, i-am informat pe colegii mei că orice abatere disciplinară va fi tratată cu maximă seriozitate și, în funcție de gravitate, dacă e cazul, nu voi ezita să anunț organele în drept. Joaca s-a terminat! Nu de alta, dar știu clar că sunt un partener de dialog, oricând și la orice oră, atâta timp cât totul este în interesul comunității! NU un partener de ‘combinații’ și nici unul care să țină spatele cuiva, când legea este încălcată în mod flagrant sau când măsura bunului-simț lipsește cu desăvârșire!

Dragii mei, am vrut doar să știți că, de astăzi, am plecat pe un nou drum. Și cine vrea sa fie alături de mine, este rugat, după caz, să întoarcă la birou și să se apuce serios de lucru, să pună umărul la înflorirea și prosperitatea comunității în care trăim, în spiritul democrației și al legilor care ne guvernează viața de zi cu zi”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “”Stop joc!” la Giroc. Ultimatum pentru „combinațiile” din primărie. Vicele Dan Vîrtosu: „De astăzi, am plecat pe un nou drum”

  1. V-ati facut plinul si acum vreti sa pareti sfinti,cu sedinta asta ati recunoscut ca pana acum ati fost necinstiti sa nu zic altfel.Rusine

Lasă un răspuns