Ştefan Nanu: „Obiectivul nostru este menţinerea în Liga a II-a”

Stefan Nanu 1

Ştefan Nanu a fost prezentat oficial joi în calitate de antrenor principal al grupării ACS Poli Timişoara. Obiectivul anunţat de tehnicianul în vârstă de 49 de ani este unul modest, dar în acelaşi timp realist în contexul actual – menţinerea în eşalonul secund. Nanu se bucură pentru şansa primită şi spune că a lucrat în condiţii grele şi când era legitimat la Electroputere Craiova, la începutul anilor ’90, atunci fiind angajat pe un post de… strungar.

„Mă bucur că am ajuns la un club atât de mare şi de respectat în zona Banatului. Îl cunosc pe preşedintele Radu Birlică de 11 ani, am lucrat împreună la Inter Gaz Bucureşti. Ştiu problemele existente în cadrul acestui club, dar sunt un luptător şi îmi plac provocările. I-am felicitat pe băieţi pentru modul în care au răspuns la antrenamente. Sunt foarte mulţi jucători tineri care nu au experienţă, însă sunt adeptul folosirii lor. Când mi-am început cariera de antrenor în 2005, la Câmpina, am oprit doar trei jucători cu experienţă, în rest am avut copii şi am încheiat pe locul al şaselea cu acel lot. Am avut o discuţie cu tinerii de aici şi le-am spus că fără muncă, disciplină şi plan tactic ne va fi foarte greu. Să fim serioşi, nu putem să promovăm, obiectivul nostru este menţinerea. Vrem să fim o echipă competitivă care îşi doreşte să câştige orice meci. Nici când jucam la Electroputere Craiova nu erau bani. Eram angajaţi în uzină, eu pe postul de strungar, Adrian Ilie era frezor, mai erau Gabi Popescu, Jerry Gane, Albeanu, Mitriţă, Dănciulescu… Primeam salariul minim pe economie, în cei şase ani petrecuţi în prima ligă nici unul nu a avut contract. Am ajuns la un nivel înalt numai prin muncă. Sigur, este importantă şi partea financiară, să existe stabilitate şi să fie conectaţi, dar trebuie să avem puţină răbdare, să avem încredere în preşedintele Radu Birlică. Aşteptăm să vedem ce se va întâmpla cu insolvenţa, sperăm ca lucrurile să intre pe un făgaş normal”, a declarat Ştefan Nanu, referindu-se apoi la partida de sâmbătă cu UTA Arad (ora 13,30, stadionul „Dan Păltinişanu”): „Am aplicat în această săptămână sistemul în care doresc să joc sâmbătă, iar băieţii au fost receptivi, am doar cuvinte de laudă la adresa lor. UTA este o echipă ce are ca obiectiv promovarea în prima ligă. Este un derby pe care trebuie să-l câştigăm. Vom face tot posibilul să obţinem victoria în derby-ul bănăţean”.

Singurul jucător indisponibil pentru meciul cu UTA Arad este fundaşul Cristian Melinte, accidentat. „Melinte este un jucător cu experienţă care poate avea un cuvânt de spus în cadrul acestei echipe. Are probleme, sper să-şi revină cât mai repede, am nevoie de el”, a precizat Nanu.

Noul antrenor principal al grupării timişorene nu s-ar opune unui transfer dacă un elev de-al său va primi o ofertă tentantă din Liga I: „Orice jucător care va fi dorit de Steaua, Craiova sau de orice club cu buget mare din prima ligă poate pleca oricând. Fotbalul trebuie să producă, să se auto-finanţeze. Luni se închide perioada de transferuri, nu cred că mai pleacă nimeni, aş fi ştiut dacă se punea problema de aşa ceva, aş fi simţit la antrenamente. Băieţii m-au impresionat la antrenamente. Am nevoie de un mijlocaş dreapta, de un mijlocaş stânga şi de doi fundaşi centrali”.

„Ne aşteaptă un meci foarte important, sper să ne impunem în faţa celor de la Arad. Am avut momente bune la Oradea, am condus cu 2-1, dar din păcate am pierdut cele trei puncte. Sper să nu fie ultimul gol pentru mine, iar următoarele reuşite să ne aducă puncte. Postul meu de bază este cel de mijlocaş defensiv, acolo mă simt cel mai bine. Noul antrenor are o energie foarte bună, sper să ne dea din ea”, a spus şi Dorin Codrea.

 

David Pop a revenit în alb-violet
Tot joi, directorul sportiv Ovidiu Petre a anunţat revenirea mijlocaşului David Pop în curtea lui ACS Poli. Acesta fusese exclus din lot de fostul antrenor Ionel Ganea. „Am adus înapoi un jucător care era în curtea noastră şi trebuia să rămână aici, dar a fost decizia fostului antrenor şi am respectat-o. Este vorba despre David Pop, sperăm să ne ajute şi el. În viitor, îl vom ajuta pe Ştefan Nanu cu tot ce va avea nevoie”, a explicat Ovidiu Petre.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *