Start lansat al liberalilor în zona Făget

bitea faget

Liberalii timişeni strâng rândurile şi anunţă mobilizarea generală pentru campanie.

O primă acţiune în acest sens a avut loc la Făget, la întâlnirea cu activul de partid fiind prezenţi Nicolae Robu, preşedinte PNL Timiş, Marilen Pirtea, cap de listă la Camera Deputaţilor, Nicolae Bitea, responsabil al zonei Făget şi lider al consilierilor judeţeni PNL Timiş, dar şi Marcel Avram, primar al oraşului Făget şi Costel Medelean, primar al comunei Tomeşti.
bitea-faget-2

S-a discutat despre soluţiile şi programele propuse de liberali pentru reconstrucţia ţării şi modernizarea statului, prin reformarea principalelor componente: educaţia, sănătatea, economia, justiţia, securitatea naţională.

Ideea esenţială este că toate aceste transformări nu sunt făcute doar ca un scop în sine, ci au ca finalitate omul, cetăţeanul care trebuie să simtă că face parte dintr-un stat puternic, democratic şi prosper.

Zona Făget cuprinde, pe lângă oraşul menţionat, comunele Tomeşti, Dumbrava, Margina, Curtea şi Pietroasa. Astfel de acţiuni vor continua în întreg judeţul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *