Stabilitatea care aduce prosperitate în satele bănăţene

varias 7

Efectele economice încep să se resimtă şi în satele bănăţene, unde ultimele măsuri se reflectă în nivelul de trai al locuitorilor.

Un astfel de exemplu întâlnim la Variaş, unde transformările sunt vizibile şi dau un plus de farmec localităţii.

A crescut gradul de confort, apar noi şi noi investiţii, iar oamenii încep să îşi permită lucruri la care altădată nici nu nu îndrăzneau să se gândească.

Administraţia locală a trebuit să ţină pasul cu înnoirile momentului, lucru care se regăseşte la nivelul infrastructurii şi al proiectelor aflate în derulare.

„E clar că se simte un aer proaspăt şi mă bucur că oamenii o duc mai bine. Există locuri de muncă, sunt investiţii, se vede clar că lucrurile merg într-o direcţie bună şi asta nu face decât să mă motiveze şi mai mult.

Variaşul a trecut acum la un alt nivel şi sunt optimist că, dacă stabilitatea guvernamentală se va menţine, nivelul de trai al locuitorilor va continua să crească”, a declarat Nicolae Birău, primarul comunei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *